|
Autoritate - Audit pentru fonduri UE
Deputatii au adoptat ieri completarile la proiectul de lege privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi. Potrivit actului normativ, pentru ca Romania sa-si poata indeplini unele obligatii ce-i revin in procesul de integrare europeana, pe langa Curtea de Conturi se va infiinta Autoritatea de Audit care se va ocupa de fondurile acordate Romaniei de UE prin programele ISPA si SAPARD, cat si de fondurile ce vor fi acordate in perioada postaderare. Auditul va fi un organism fara personalitate juridica, independent de Curtea de Conturi, care va asigura verificarile si auditul extern asupra fondurilor de care va beneficia Romania incepand cu anul 2007. (Carmen Vintila)PSD - Iliescu are contracandidati
Ion Iliescu va avea doi contracandidati in cursa pentru sefia PSD: senatorul Serban Nicolae si, surpriza, primarul comunei dambovitene Niculesti, Dorinel Soare. "Candidatura mea nu este una de adversitate. Am decis sa atac functia de presedinte stiind ca nu creez dusmanie", ne-a declarat Nicolae. Intrebat ce sanse are in fata lui Iliescu, senatorul a spus ca nu s-a gandit la acest aspect si ca evaluarea pe care a facut-o s-a referit la "ce sanse are PSD sa iasa mai bine cu aceasta candidatura", intrucat ideea ca Iliescu si Nastase "sunt singurii candidati pe functiile lor creeaza o imagine de inaccesibilitate la varf". In cursul zilei de astazi este asteptata si decizia lui Mircea Geoana daca va candida la postul de presedinte al PSD. (Lavinia Dimancea)
Senat - Aviz favorabil pentru Catedrala
Senatorii din Comisiile juridica si pentru cultura au avizat ieri favorabil proiectul de lege referitor la amplasarea Catedralei Mantuirii Neamului. In urma unei solicitari venite de la Statul Major General si cu acordul Patriarhiei Romane, s-a decis translatarea amplasamentului pentru constructia catedralei cu 100 m spre sud, pentru a nu periclita anumite obiective militare cu caracter strategic situate in subteran. Terenul ramas astfel liber, in urma translatarii prevazute in proiect, va intra tot in proprietatea Patriarhiei Romane, insa pe el nu va fi construit nimic.
Citește pe Antena3.ro