Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ar fi fost de acord cu primirea fostului lider social-democrat Cristian Diaconescu în rândul liberalilor, însă a criticat gestul acestuia de a pleca din PSD la trei zile după Congres.
Înrebat dacă l-ar fi primit pe Cristian Diaconescu în PNL, liderul deputaţilor PNL a răspuns: "Da. Sigur că da. De ce nu? Dar problema nu este asta, problema este, cred, serioasă. Chiar dacă eu aş fi spus «Da, e de primit în PNL», un astfel de gest nu se face", a susţinut Tăriceanu.
Liderul PNL a precizat că Diaconescu nu trebuia să se retragă din PSD a treia zi după Congres.
"După ce eşti candidat la preşedinţia partidului, chiar dacă te retragi cu o zi înainte de Congres, nu pleci a treia zi. Nu este un gest de apreciat. Totuşi, oamenii sunt în partide datorită unor legături create de o viziune ideologică, de valori. Nu vii aşa şi pleci de la o zi la alta", a conchis Tăriceanu, citat de Mediafax.
Cristian Diaconescu a demisionat din PSD. El a declarat, aseară, în timpul emisiunii "Sinteza Zilei" de la Antena3, că, spre deosebire de colegii de partid, preşedintele PNL, Crin Antonescu l-a sunat, după apariţia zvonurilor legate de pretinsul şantaj şi posibila monitorizare, gest care l-a impresionat. "Dacă cineva mi-ar fi pus în faţă atunci o adeziune la PNL, aş fi semnat-o", a spus Diaconescu. El a menţionat, ulterior, că nu intenţionează să se înscrie în PNL, afirmaţia anterioară fiind una de întărire a gestului lui Antonescu.
Pe de altă parte, Diaconescu a evitat să se pronunţe în legătură cu eventuala înscriere în alt partid. El a menţionat doar că va aşteaptă să vadă ce se va întâmpla pe scena politică.
Citește pe Antena3.ro