x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Iohannis şi Predoiu, două marionete care joacă după cum le cântă Băsescu

Tăriceanu: Iohannis şi Predoiu, două marionete care joacă după cum le cântă Băsescu

de Agerpres    |    11 Aug 2014   •   21:26
Tăriceanu: Iohannis şi Predoiu, două marionete care joacă după cum le cântă Băsescu

Preşedintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu-Tăriceanu, a comentat, luni, anunţul privind candidatura lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, afirmând că acesta şi democrat-liberalul Cătălin Predoiu sunt două marionete ale lui Traian Băsescu.

"Tandemul înscris pentru alegerile din această toamnă, format de Iohannis şi Predoiu, nu are alt scop decât acela de a-i face jocul lui Traian Băsescu. Cei doi aşa-zişi lideri politici şi oameni de dreapta, Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu, sunt doar două marionete ale locatarului de la Cotroceni, care joacă după cum le cântă acesta. Klaus Iohannis nu reprezintă în această cursă electorală interesele şi dorinţele liberalilor din România, după ce a trădat, în mod continuu, tot ceea ce ţine de liberalism. Partidul Liberal Reformator este adevăratul continuator al tradiţiei şi istoriei liberale din România, o şansă ca valorile liberale autentice să existe în România", afirmă Tăriceanu.

Potrivit acestuia, PNL a renunţat la istoria sa şi la statutul de reprezentant al valorilor liberale şi a preferat, "din oportunismul liderilor săi", o asociere cu Traian Băsescu.

"Am văzut cum oamenii lui Traian Băsescu şi-au dat cu toţii mâna pentru a merge împreună la alegerile prezidenţiale din acest an, mânjind un simbol al României cum a fost PNL şi continuând trădarea românilor care în 2012 au acordat un vot masiv pentru PNL. (...) Trio-ul de aur care s-a prezentat în faţa opiniei publice ca reprezentând marele partid al dreptei, Iohannis - Predoiu - Blaga, duce mai departe politica promovată de Băsescu în cele două mandate ale sale", susţine Tăriceanu.

În opinia sa, candidatura lui Iohannis la preşedinţie reprezintă "o nouă manevră".

"Am asistat la un spectacol de prost gust oferit de nişte politicieni care nu îşi cunosc nici măcar identitatea politică. Iohannis îşi argumentează candidatura ca fiind din partea dreptei, însă dreapta pe care o reprezintă acesta este compusă din PNL, dezis de liberalism, dar care se vrea în continuare liberal chiar dacă se află sub umbrela PPE, împreună cu PDL, un partid fără identitate, ideologie sau viziune politică şi care a făcut atâta rău românilor", conchide liderul PLR.

×