Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat duminică, la Focşani, pentru AGERPRES, că este "foarte bine" că premierul Dacian Cioloş este dispus la un dialog cu partidele politice în privinţa modalităţilor de desfăşurare a alegerilor locale în două tururi de scrutin.
"Sigur că orice subiect politic poate să facă obiectul unei discuţii. Dincolo de declaraţiile politice făcute, poate exista o consultare între partide şi, sigur, apoi să se contureze o opinie şi chiar o soluţie", a afirmat preşedintele Senatului
El a reamintit faptul că tema alegerilor locale în două tururi de scrutin a mai constituit şi anul trecut, dar şi mai recent un subiect de discuţii politice, "ba chiar a existat şi o soluţie în urma unui acord la care a aderat PNL", iar apoi a ţinut să menţioneze că vede o "schimbare de poziţie" în acest sens.
"Dacă premierul Cioloş are disponibilitatea de a discuta această temă, este foarte bine. Şi am vedea astfel în zilele care urmează care este modalitatea în care va dori să facă consultările pe acest subiect", a spus Tăriceanu.
"În general, asemenea decizii importante trebuie luate în urma unei dezbateri politice, dar şi unui vot în Parlament. Sunt pentru a avea discuţii şi a constata care sunt posibilităţile şi punctele de vedere ale celorlalte partide înainte de a lua decizia", a concluzionat preşedintele Senatului.
Premierul Dacian Cioloş a declarat duminică, la Iaşi, răspunzând întrebărilor presei, că va discuta cu partidele politice despre ideea unei ordonanţe de urgenţă referitoare la desfăşurarea alegerilor locale în două tururi de scrutin, el arătând că studiază toate posibilităţile cu privire la implementarea acestei măsuri, printre care ar fi inclusiv cea a asumării răspunderii în Parlament.