Ministerul Educaţiei trebuie să dea o atenţie deosebită modului în care copiii care provin din familii de etnici maghiari, în mod deosebit în mediul rural din Covasna şi Harghita, pot învăţa limba română, a declarat preşedintele Traian Băsescu, prezent la lucrările Congresului UDMR.
"O ultimă observaţie, şi aici mă duc la o zonă dragă mie, Covasna şi Harghita, o zonă în care nu simt nevoia să mă adresez oamenilor prin intermediul vreunui partid, ci mă duc şi mă întâlnesc direct cu ei. O zonă pe care o cunosc destul de bine. Şi aici aş constata un lucru care nu are nimic comun cu o evoluţie pozitivă a unei generaţii de tineri. Şi revin la lucruri pe care le-am mai spus, iar principalul fenomen pe care îl observ aici este lipsa de şanse oferite copiilor din familii de etnici maghiari din mediul rural", a spus preşedintele, citat de Agerpres.
Băsescu a adăugat că şansele unui copil care nu cunoaşte bine inclusiv limba română sunt diminuate, motiv pentru care, a subliniat el, procesului de învăţare a limbii române de către copiii din Covasna şi Harghita trebuie să i se acorde o atenţie deosebită: "În aceste familii se vorbeşte numai limba maghiară. Copilul care merge în clasa întâi nu poate să treacă la învăţarea limbii române aşa cum începe să o înveţe un copil de şapte ani care provine dintr-o familie de români. De aceea, şi aici, la Congresul dvs., aş relua ceea ce am afirmat încă de anul trecut, anume că Ministerul Educaţiei trebuie să dea o atenţie deosebită modului în care copiii care provin din familii de maghiari, în mod deosebit din mediul rural în Covasna şi Harghita, pot învăţa limba română".
De asemenea, şeful statului a atras atenţia asupra investiţiilor reduse din cele două judeţe: "Am discutat cu responsabilii locali în numeroase întâlniri pe care le-am avut cu aceştia. Trebuie găsită formula ca orice fel de firmă, nu numai dacă provine din Ungaria, să fie stimulată să investească în Covasna şi Harghita. Sunt judeţe cu un potenţial extraordinar, iar oamenii din aceste două judeţe au nevoie de dezvoltare, o dezvoltare care poate fi asigurată numai atunci când cei care vor să investească au libertatea şi sprijinul să o facă".
Totodată, şeful statului i-a asigurat pe cei prezenţi la lucrările Congresului că, pentru el, UDMR este o formaţiune politică ce trebuie respectată şi care a adus o contribuţie extraordinară în procesul de democratizare a României. "O formaţiune care ne-a învăţat respectul pentru minorităţi, o formaţiune politică pe care aş dori-o implicată nu numai în reprezentarea intereselor minorităţii maghiare, dar şi în reprezentarea intereselor oricărui român", a conchis Băsescu.
Citește pe Antena3.ro