Potrivit unui comunicat al PNL Galați, rezoluția adoptată de Comitetul de Coordonare Județean se numește „Guvernare românească pentru români” și „sancționează acțiunile și atitudinea anti-românești de care au dat dovadă liderii UDMR”.
„Acțiunile liderilor UDMR, dar și ale unor miniștri ai acestei formațiuni nu pot să rămână nesancționate. Nu putem să ne facem că nu vedem sfidarea pe care o afișează la adresa românilor. Suntem în situația în care trebuie să punem pe primul plan interesele românilor, indiferent de etnie, nu ale unui grup de cetățeni. După ultimele evenimente, pe care eu cel puțin le consider absolut revoltătoare și jignitoare la adresa poporului român, consider că UDMR nu mai are ce căuta la guvernare. PNL este partidul românilor! Este partidul unirii românilor, al modernizării României! Nu putem ca tocmai noi să acceptăm să fim jigniți la noi în țară de către cei care ar trebui să ne fie parteneri”, a spus George Stângă, președintele PNL Galați.
Conform comunicatului, propunerea inițiată de acesta face referire la mai multe declarații și acțiuni ale liderilor UDMR, printre care „discursul deputatului UDMR Csoma Botond, care a spus că
Liderul PNL Galați a mai sancționat și faptul că liderii UDMR nu au transmis niciun fel de mesaj României, românilor de Ziua Națională, dar și faptul că liderii UDMR nu au sancționat și nu s-au delimitat de discursul „rasist” promovat de către premierul Ungariei, Viktor Orban.
George Stângă a criticat și gesturile ministrului mediului, Tanczos Barna, „cel care la finala Cupei României la hochei pe gheață a intonat imnul Ținutului Secuiesc, și care a apărut recent într-o fotografie în echipamentul naționalei de hochei pe gheață a Ungariei”.
Potrivit lui George Stângă, trebuie refăcută formula guvernării: „UDMR nu mai poate reprezenta statul român la acest nivel. Gradul de sfidare la care am ajuns și jignirea pe care unii dintre reprezentanții de seamă ai UDMR o aduc românilor nu pot fi trecute cu vederea”.
Propunerea a fost adoptată în unanimitate de membrii PNL Galați prezenți la ședința Comitetului de Coordonare Județean.
„UDMR nu are ce să mai caute la guvernare”, pentru că liderii Uniunii nu au transmis niciun fel de mesaj României, românilor de Ziua Națională, a afirmat la începutul lunii vicepreședintele PNL Adrian Cozma.
(sursa: Mediafax)