x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USL nu mai există! Crin Antonescu: Cer iertare că nu s-a putut, nu am putut, să ducem la capăt acest proiect politic

USL nu mai există! Crin Antonescu: Cer iertare că nu s-a putut, nu am putut, să ducem la capăt acest proiect politic

25 Feb 2014   •   22:24
USL nu mai există! Crin Antonescu: Cer iertare că nu s-a putut, nu am putut, să ducem la capăt acest proiect politic

Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal a adoptat o rezoluţie care prevede ieşirea liberalilor de la guvernare şi dizolvarea alianţei USL.

Rezoluţia adoptată prevede:
- demisia în bloc a miniştrilor, a secretarilor de stat şi a directorilor de agenţii - asimilabili funcţiilor de secretari de stat;
- solicitarea demisiei premierului Victor Ponta. În cazul refuzului acestuia, PNL urmează să treacă în opoziţie;
- libertatea aleşilor locali de a negocia majorităţi la nivelul consiliilor judeţene şi al consiliilor locale, fără restricţionări din partea organizaţiei centrale.

La finalul sedinţei liberale, preşedintele PNL a susţinut o conferinţă de presă din care redăm principalele idei.

"Aş vrea să spun că e o decizie luată cu un vot covârşitor, dar este o decizie pe care nu ne-am dorit-o, pe care am încercat să o evităm, nu prin târguri, tergiversări şi amânări, ci prin căutarea tuturor posibilităţilor de a spera ca formula USL să poate continua, nu noi cu ei sau ei cu noi, ci printr-o înţelegere pe calea angajamentelor făcute."

Antonescu a precizat că decizia ieşirii de la guvernare este parte a unei rezoluţii care a fost adoptată, în Delegaţia Permanentă, cu 187 voturi pentru, şase împotrivă şi două abţineri. Liderul PNL a mai spus că rezoluţia în discuţie prevede şi faptul că se acordă deplină libertate organizaţiilor judeţene ale partidului să facă la nivel local orice alianţe consideră acestea că ar fi în interesul cetăţenilor.

"Toată alianţa politică construită de noi, pe care am dus-o iată trei ani şi 20 de zile, a avut un sens atât timp cât măcar am putut spera că obiectivele, principiile şi lucrurile promise oamenilor sunt urmărite. Nu mai avem niciuna dintre aceste speranţe şi ni s-a părut onest şi cinstit să nu prelungim un festival de ipocrizie, o nesfâşită aruncare de responsabilitate de la unul la altul, ci să avem curajul să constatăm ceea ce e categoric adevărat: USL nu mai există pentru că nu mai avea sens să existe, nu mai urmăream cu toţii obiectivele angajate".

"Prin încălcarea repetată şi flagrantă, la un prag inacceptabil, a unor elemente de alcătuire a guvernului de către prim ministrul Victor Ponta, PNL a decis să pună capăt unei crize prelungite artificial de premier, să ia act cu luciditate de decizia care a fost la primul ministru, să n-o prelungeacă încă 45 de zile, şi să decidă retragerea miniştrilor săi din acest cabinet, împreună cu demisia tuturor demnitarilor PNL: secretari de stat, şefi de agenţii, poziţii asimilate secretarilor de stat".

"Miniştrii noştri, pe care îi vedeţi alături de mine, cu excepţia doamnei Câmpeanu, care nu a luat parte la dezbatere, din probleme medicale, dar care a anunţat că îşi asumă decizia, mâine, până în ora 12, îşi vor depune oficial demisia la registratura guvernului".

"A doua decizie e de a solicita demisia domnului Ponta din funcţia de premier. Domnul  Ponta a primit mandatul şi investitura ca premier în fruntea unui guvern al USL din care şi noi făceam parte, în urma unui vot copleşitor al cetăţenilor României. Reacţia firească a domnului Ponta, în urma retragerii miniştrilor liberali, trebuie să fie demisia domniei sale".

"În urma acestei demisii s-ar urma procedurile constituţionale, s-ar face consultări la Cotroceni, şi în orice caz şi acele consultări şi desemnarea unui premier nu ar putea avea loc pe alte criterii decât pe cele ale unei majorităţi. Domnul Ponta ar avea şansa să obţină un nou mandat, nu contestăm asta, dar aşa s-ar proceda corect din punct de vedere democratic. Probabil că nu o va face şi, dacă nu o va face, PNL va rămâne în opoziţie".

"Noi nu am dezertat de la obligaţia de a guverna, suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate, dar nu mai putem cauţiona un guvern care din foarte multe puncte de vedere a încălcat programul de guvernare, regulile interne de guvernare, prin persoana premierului".

"O a treia decizie este ca, în urma constatării încetării USL, delegaţia permanentă a PNL a decis să acorde deplină libertate organizaţiilor judeţene de a încheia orice alianţă necesară".
 
"În al patrulea rând, constatăm încetarea de fapt a existenţei USL. Aceste decizii, aceasta rezoluţie a fost adoptată cu 187 voturi pentru, 6 împotrivă şi 2 abţineri. Din cei şase colegi care au avut altă opinie, câţiva, dacă nu toţi, şi-au putut pleda punctul de vedere, suntem obişnuiţi cu diferenţe de opinie, speranţa mea e să mergem mai departe. Toate poveştile despre grupuri, aripi, filiale, sunt poveşti, ca să nu zicem minciuni. PNL ştie în momentele decisive să îşi apere identitatea, unitatea şi interesul politic".

"Moţiunea de cenzură e o armă importantă, principala armă a unui partid de opoziţie. Nu aveţi nicio îndoială că PNL, singurul partid politic din opoziţie care are acces la aceasta armă, nu va folosi această armă politică în condiţii pe care le va decide şi pe teme care merită aşa ceva. Opoziţia are dreptul la o moţiune de cenzură pe sesiune şi se gândeşte bine când o foloseşte. Dacă am asista, săptămâna viitoare, nu cred că e cazul, dau un exemplu, la o măsură prin care cota unică e desfiinţată în sus, dacă merge în jos, nu am nimic împotrivă, dar dacă depaşeşte 16%, puteţi şti de pe acum - e moţiune de cenzură. Dacă, cum e cel mai probabil, vom asista la o nouă încercare de adoptare a legii amnistiei, acest lucru va atrage o moţiune".

"Aş vrea să mă  adresez alegătorilor care au dat votul USL. Le cer iertare pentru că nu s-a putut, că nu am putut să ducem la capăt un proiect politic pentru care şi PNL, şi eu personal, am pledat, în care am investit foarte mult, în care am crezut foarte mult. Nu regret că un guvern se rupe, că probabil PNL, după patru ani de opoziţie şi alegeri câştigate, se vede din nou în opoziţie. Asta e nedrept, dar nu e neapărat grav.
Este păcat pentru că această construcţie politică, daca şi-ar fi urmat cursul, dacă PSD şi mai ales Victor Ponta şi-ar fi respectat angajamentele de fond, România ar fi avut şansa unei construcţii stabile şi durabile. Cred că s-a ratat o şansă mare, dar am fost puşi în situaţia de a simula continuarea proiectului acceptând compromisuri inacceptabile, deşi am constata că domnul Ponta şi PSD nu mai au niciun fel de ezitare în tentativa de a transforma USL în PSD-ul anilor 2000 - 2004".

În finalul conferinţei de presă, tonul abordat a fost unul ironic, îndreptat către nuanţe umoristice.
La întrebarea unui jurnalist prezent la conferinţa de presă, despre posibilitatea ca în cazul declanşării consultărilor la Cotroceni, Traian Băsescu să nu îi ofere mandatul lui Victor Ponta, Crin Antonescu a răspuns: "Eu un risc, dar probabil că pentru domnul Ponta. De vreme ce noi plecăm din guvern, pentru că nu mai putem crede că există o şansă să meargă în direcţia corectă. Nu pot să stau să-l jelesc pe dl Ponta".
La întrebarea dacă soluţia de premier oferită pentru formarea unui nou guvern este Klaus Iohannis, Crin Antonescu a declarat: "Asta e problema noastră. Zum bei spiel ("de exemplu" în lb. germ. - N.R. )".

Întrebării care viza o eventuală nouă întâlnire cu Traian Băsescu, din momentul în care Antena 3 a prezentat informaţia existenţei unei astfel de consultări, Crin Antonescu a declarat: "Nu vă uitaţi la mine, că nu sunt Tarzan, mi-e o frică de mor! De domnul Ciuvică, de domnul Gâdea, de domnul Badea, nici nu mai trec prin cartierul ăla, prin Cotroceni!".

×
Subiecte în articol: USL crin antonescu