Grupul parlamentar al senatorilor USR nu a cerut absolut niciun fel de privilegiu pentru membrii săi, ci a cerut doar şase funcţionari parlamentari, aşa cum au toate grupurile, a declarat miercuri viceliderul senatorilor USR Vlad Alexandrescu.
"Am fost surprins de declaraţia domnului Călin Popescu-Tăriceanu. Este o minciună. Grupul parlamentar al senatorilor USR nu a cerut absolut niciun fel de privilegiu pentru senatorii săi, avem tot ce ne trebuie. Singurul lucru pe care l-am cerut au fost şase funcţionari parlamentari pentru un grup parlamentar nou creat, aşa cum au toate grupurile parlamentare. Suntem foarte surprinşi că preşedintele Senatului înţelege în acest fel să colaboreze cu un partid nou format, care reprezintă voinţa a 9% din electorat şi care înţelege într-adevăr să facă opoziţie în Parlament. Dacă acesta este sprijinul pe care ni-l dă, printr-o mărturie mincinoasă, considerăm că într-adevăr avem o problemă", a spus Alexandrescu, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că la nivelul grupului USR de la Senat s-au iniţiat procedurile de strângere a semnăturilor pentru a contesta, la Curtea Constituţională, proiectul de lege privind eliminarea a 102 taxe, cu referire la articolul vizând taxa radio-tv.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat miercuri că Uniunea Salvaţi România a făcut o solicitare la Secretariatul general pentru ca fiecare senator al partidului să beneficieze de maşină cu şofer şi un birou. "Partidul antisistem văd că s-a integrat. Vorbeau de privilegii, de nu ştiu ce la Parlament. Fiecare vrea maşină cu şofer şi birou. Foarte interesant mi se pare. La Secretariatul general al Senatului au făcut solicitarea", a spus Tăriceanu. AGERPRES
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, spune că își mută biroul în teren și anunță amenzi pentru cei care aruncă gunoaie pe domeniul public. Acest lucru se va întâmpla de joi, când începe...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, (foto) a anunțat luni seara, la Radio România Actualități că economistul Ştefan Paraschiv, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Romaero Băneasa, va fi...
Un incendiu a izbucnit, luni seara, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Trei cadre medicale au fost transportate la un alt spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar alte zeci de persoane au fost evacuate....
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarant, luni seara, că educația nu îmbolnăvește și îi învață pe copii să respecte regulile. Este un atac indirect la adresa lui Vlad Voiculescu, ministrul...
Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit, luni, la „Punctul de întâlnire”, despre măsurile preconizate de autorități pentru a limita răspândirea coronavirusului, în contextul în care în România au fost...
Iranul a intensificat activităţile de purificare a uraniului în complexul nuclear din Natanz, anunţă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), conform agenţiei Reuters.
"Pe 7 martie 2021,...
Un accident a avut loc luni seara în localitatea Otopeni. Trei persoane au fost rănite, după ce o mașină s-a lovit de o autoutilitară. Printre victime sunt și doi copii. Traficul rutier este blocat pe sensul de me...
Administraţia Joseph Biden a anunţat, luni după-amiază, că este la curent cu eforturi ale serviciilor secrete din Rusia de a dezinforma în legătură cu vaccinurile anticoronavirus produse de companiile Pfizer şi...
Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat de laboratorul de la Balș că în România au fost confirmate două cazuri de in...
Uniunea Europeană a criticat, luni, restricţiile de călătorie impuse de unele ţări, în contextul unei decizii a Belgiei de a prelungi unele interdicţii până în aprilie, catalogând măsurile drept...
Peste 43.000 de români au fost vaccinați luni și au fost înregistrate 112 reacții adverse, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
Un număr de...
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține că autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța din cauza epidemiei de Covid 19. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim...
Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Sibiu și Inspecția Sanitară de Stat, după dezvăluirile unui fost angajat care spune că la ATI Sibiu s-au omorât oameni, prin sedare, scrie Mediafax.
În...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.
„Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 8 martie 2021, Legea bugetului...
Drumul de la eroism la incompetență se parcurge cu viteza redactării unui titlu de impact în presă, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după dezvăluirile șocante ale unui...