x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VERIFICĂRI/Fundaţii UDMR, în vizorul DNA

VERIFICĂRI/Fundaţii UDMR, în vizorul DNA

de Veronica Micu    |    11 Dec 2008   •   00:00

DNA verifică situaţia financiară a patru fundaţii din Cluj-Napoca ai căror lideri sunt membri marcanţi ai UDMR, precum preşedintele executiv Kelemen Hunor şi fostul şef de campanie electorală Takacs Csab.



Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, citate de Mediafax, cele patru fundaţii verificate sunt Communitas, Progress, Iskola şi Jakabffy Elemer. Takacs Csaba, liderul Fundaţiei Communitas, a confirmat că a primit o solicitare de la DNA, în urmă cu zece zile, pentru a pune la dispoziţia procurorilor mai multe documente. “Mi s-a spus că există un dosar şi că se cer documente, dar nu ştiu ce le trebuie pentru că solicitarea nu a fost explicită”, a precizat Takacas. El s-a arătat intrigat că solicitarea DNA a venit chiar înainte de alegerile parlamentare. Vicepreşedintele Fundaţiei Progress, Szep Iuliu, care este şi vicepreşedinte al UDMR, a declarat că s-a primit o solicitare de la DNA pentru a pune la dispoziţia procurorilor acte privind provenienţa sprijinului financiar şi modul de cheltuire a banilor. “Am cerut DNA să vină ei să verifice la sediul fundaţiei, dar încă nu s-au prezentat. Ne-ar fi trebuit un camion să ducem noi actele”, a spus Szep.

×
Subiecte în articol: politic