x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Uşa noastră este deschisă în ambele sensuri"

Victor Ponta: "Uşa noastră este deschisă în ambele sensuri"

26 Feb 2010   •   00:00
Victor Ponta: "Uşa noastră este deschisă în ambele sensuri"
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul National

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut un apel la membrii formaţiunii să înceteze să se mai atace reciproc şi a reafirmat că PSD îl susţine pe Mircea Geoană la şefia Senatului. Legat de plecarea lui Marian Sârbu din partid, Ponta a declarat că a înţeles punctul de vedere al fostului ministru al Muncii, dar că partidul nu poate susţine legile pensiilor şi salarizării unitare.

"Am avut o discuţie cu domnul Marian Sârbu. Am înţeles punctul său de vedere. Cred că şi el l-a înţeles pe al meu. PSD nu poate să susţină cele două legi, privind salarizarea şi pensiile", a declarat Ponta.

El a precizat că Marian Sârbu este "ataşat" de aceste legi, dar că PSD nu le poate susţine, mai ales ţinând cont de efectele legii salarizării unitare şi de "emoţia" pe care a generat-o legea pensiilor.

Preşedintele PSD a mai spus că nu se bucură de plecarea niciunui membru al partidului, dar că uşile PSD "rămân deschise în ambele sensuri".

Victor Ponta a declarat că social-democraţii îşi vor reafirma, la Comitetul Executiv Naţional de luni, sprijinul pentru ca Mircea Geoană să rămână în funcţia de preşedinte al Senatului.

Ponta a spus că nu doreşte ca PSD să repete "greşeala" făcută în 2006, atunci când, "în urma unui conflict intern", a pierdut funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

"Le cer tuturor colegilor mei să ne batem pentru toate funcţiile pe care le-am câştigat prin voturile oamenilor, să lăsăm deoparte orice antipatie de până sâmbătă la Congres. Voi face un apel către toţi colegii meii, de a înceta, chiar de astăzi dacă se poate, orice fel de declaraţie şi atac de orice tip, de reproş, asupra unui coleg de partid", a subliniat preşedintele PSD.

Ponta a afirmat că îşi doreşte încetarea conflictelor interne, întrucât adversarul PSD îl reprezintă "PDL şi cei care îi susţin, independenţi sau neindependenţi".

 

×
Subiecte în articol: politic