x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 6 din 10 români uciși de coronavirus sunt bărbați

6 din 10 români uciși de coronavirus sunt bărbați

de Monica Cosac    |    29 Apr 2020   •   10:26
6 din 10 români uciși de coronavirus sunt bărbați

Aproape nouă din zece români uciși de coronavirus, până în prezent, sufereau și de o altă afecțiune, iar aproape jumătate dintre decese s-au înregistrat în București și în cele patru focare din județele Suceava, Hunedoara, Arad și Galați, potrivit analizei publicate, ieri, de specialiștii din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică. Totodată, documentul relevă că peste 60% dintre victimele COVID-19 sunt bărbați.

 

Până ieri, la prânz, numărul persoanelor care și-au pierdut viața în România, din cauza infecției cu coronavirus, ajunsese la 650, însă raportul publicat, ieri, de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP analizează, practic, datele raportate până la 26 aprilie, ora 23.00, când la nivel național erau în total 11.313cazuri confirmate și 619 decese.

Potrivit documentului, peste 86% dintre românii uciși de coronavirus aveau cel puțin o comorbiditate, adică o altă afecțiune: boli cardiovasculare (335 de persoane), diabet (186), boli renale (111), boli pulmonare (102), afecțiuni neurologice (100), neoplasm (55) și altele.

Jumătate dintre victime, în patru județe și în Capitală

De asemenea, centralizarea datelor sosite din toată țara relevă că 73,5% din totalul deceselor au fost la persoane cu vârsta de peste 60 de ani, iar 64,4% din decese au fost la bărbați.

De remarcat însă că județele cu cele mai multe infectări confirmate nu sunt neapărat aceleași în care s-au înregistrat cele mai multe decese. Astfel, 43,8% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Suceava, București, Botoșani, Arad și Bihor, iar 48,5% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Hunedoara, Arad, București și Galați.

Unul din nouă cazuri de infecție COVID-19 a fost înregistrat la personal medical.

80 dintre cei decedați în urma infecției cu coronavirus sufereau de obezitate, aceasta fiind singura comorbiditate cunoscută.

Noi simptome de COVID-19

Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite a introdus, zilele acestea, încă şase noi puncte pe lista oficială cu simptome ale COVID-19 pentru a-i ajuta pe medici şi pacienţi să înţeleagă mai bine cine ar putea fi afectat de noul coronavirus. Astfel, pe lângă simptomele identificate de agenţia de sănătate publică din SUA la începutul epidemiei – febră, tuse, insuficienţă respiratorie sau dificultate în respiraţie – specialiștii trebuie să le ia în calcul și pe cele depistate recent: frisoane, tremurături repetate însoţite de frisoane, dureri de cap, dureri musculare, gât inflamat şi pierderea gustului sau a mirosului.


 

×