x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Afirmație șocantă a ÎPS Teodosie. Ce i-a spus unei femei abuzate de soț

Afirmație șocantă a ÎPS Teodosie. Ce i-a spus unei femei abuzate de soț

de Redacția Jurnalul    |    24 Iun 2024   •   14:00
Afirmație șocantă a ÎPS Teodosie. Ce i-a spus unei femei abuzate de soț
Sursa foto: Hepta

ÎPS Teodosie a făcut o declarație șocantă într-o emisiune radiofonică.

O femeie i-a cerut sfatul după ce fost abuzată psihic de soțul său iar arhiepiscopul i-a răspuns că „trebuie să își ducă crucea" pentru că soluţia nu este să divorţeze.

„După mulţi ani de căsătorie s-a întărit convingerea că cel de lângă mine nu are empatie, aş putea spune că am fost abuzată psihologic. Din cauza lipsei de empatie, în momentele de bucurie, el mi-a adus supărare imediată, iar în momentele în care aveam nevoie de sprijinul lui moral, nu m-a susţinut. Există vindecare? Care este soluţia?”, l-a întrebat femeia pe ÎPS Teodosie în timpul unei emisiuni radio.

Acesta i-a răspuns femeii că trebuie să își „ducă crucea” deoarece a primit „taina cununiei”.
„Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”, a sfătuit-o Teodosie pe femeie.

Arhiepiscopul Tomisului le-a cerut medicilor să nu mai facă întreruperi de sarcină

 În 2023, ÎPS Teodosie a transmis un mesaj, înainte de Crăciun, către medici și asistenți medicali să nu mai accepte întreruperile de sarcină. Îndemnul apare chiar în pastorala de Crăciun.

„Tinerii sunt mai întâi rupți de rude, apoi de Biserică, pentru ca să ajungă îndoctrinați în cultul consumului de orice fel și al plăcerilor de moment. Sunt descurajați de a mai continua actul genezic prin Căsătorie, așa cum l-au primit de la strămoși, din cauza mediului nociv în care se zbate societatea fără de Dumnezeu.

Uciderea de prunci a devenit un produs social, oferit și consumat, în văzul și cu complicitatea tuturor, de cei care se consideră „păzitori ai vieții”: medici, tați și mame”, este o parte din mesajul transmis de Arhiepisopul Tomisului. 

Despre bărbatul care se căsătorește cu o femeie divorțată

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat într-o emisiune la Radio Dobrogea, dacă este un păcat pentru un necăsătorit să se căsătorească cu o femeie care este divorţată.

“Dacă este divorţată, tot preotul trebuie să lămurească. A vrut ea să divorţeze? Dacă a vrut ea să divorţeze, cel necăsătorit, dacă se căsătoreşte cu ea, săvârşeşte adulter, cum spune Mântuitorul”, a explicat acesta, potrivit Antena3 CNN.

×
Subiecte în articol: ips teodosie abuz soţ sotie