x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Amenzi de 168.000 de lei pentru nereguli la depozitele de deșeuri din Sintești

Amenzi de 168.000 de lei pentru nereguli la depozitele de deșeuri din Sintești

16 Mai 2020   •   10:32
Amenzi de 168.000 de lei pentru nereguli la depozitele de deșeuri din Sintești

Ministerul Mediului a anunțat că, în urma verificărilor demarate pentru destructurarea unor rețele de depozitare și ardere ilegală a deșeurilor din Sintești, județul Ilfov, au fost aplicate 8 amenzi în valoare de 168.000 de lei.

Au fost verificate mai multe depozite situate pe raza localităților Sintești, comuna Vidra și comuna Jilava, unde au existat suspiciuni de activități ilegale.

„Pe fondul numeroaselor sesizări și acțiuni din ultimele luni, structuri ale Comisariatelor Gărzii Naționale de Mediu și ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat împreună pentru destructurarea rețelelor de depozitare și ardere ilegală a deșeurilor din Sintești, Ilfov. Descinderile din 13 mai au vizat verificarea amplasamentelor situate pe raza localităților Sintești, com Vidra și limitrof com Jilava, pe care au fost sesizate sau există suspiciunea desfășurării de activități ce aduc atingere mediului înconjurător, amplasamente afectate de incinerări de deșeuri și materiale de orice natură, activități ilegale de colectare deșeuri reciclabile, periculoase sau nepericuloase”, se arată în comunicat.

Au fost verificate atât persoane fizice, cât și persoane juridice, și au fost aplicate pe loc un număr de 8 sancțiuni în valoare de 168.000 lei. Amenzile au fost date pentru lipsa deținerii autorizației de mediu, precum și pentru eliminarea deșeurilor în afara locurilor autorizate.

„Ca urmare celor constatate au fost impuse în timpul verificărilor măsuri de evacuare a cantităților de deșeuri identificate și predarea acestora către operatori economici autorizați, interzicerea desfășurării activităților de colectare, reciclare, valorificare deșeuri doar în baza și cu respectarea autorizațiilor de mediu, precum și interzicerea incinerării de deșeuri și materiale de orice natură în instalații și amplasamente neautorizate în acest sens”, se mai arată în comunicat.

La mijlocul lunii martie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu și Poliția au identificat, în zona Sintești-Vidra din județul Ilfov, mai multe arderi ilegale care degajau fum negru intens, focarele situându-se pe proprietatea privată a unor cetățeni, rezultatul fiind o creștere a poluării în București

Mediafax

×
Subiecte în articol: deşeuri