x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Amenzi URIAȘE pentru românii care locuiesc la bloc. Ce este interzis să faci în apartament

Amenzi URIAȘE pentru românii care locuiesc la bloc. Ce este interzis să faci în apartament

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2024   •   17:15
Amenzi URIAȘE pentru românii care locuiesc la bloc. Ce este interzis să faci în apartament

Românii care locuiesc în apartamente riscă amenzi mari dacă nu respectă anumite reguli.

Românii care stau la bloc riscă amenzi uriașe, dacă folosesc mașina de spălat în anumite condiții. Și nu sunt singurii

Astfel că cei care stau la bloc trebuie să țină cont  de programul de odihnă atunci când vor să folosească mașina de spălat. Dacă nu-l respectă pot plăti amenzi care se ridică la circa 1.500 de lei. 

În mod convențional, orele de liniștie sunt între 22:00 seara și 6:00 dimineața și în intervalul orar 15:00 -17:00.

Cei care spală haine și produc zgomote puternice în apartament riscă amenzi care pot ajunge la 1.500 de lei.

Potrivit legii, persoanele care produc zgomote puternice în apartament sau chiar la casă ar putea fi amenzați cu sume între 200 și 1.000 de lei.

Aici se încadrează și utilizarea mașinii de spălat, în cazul în care aceasta îi deranjează pe vecini, potrivit stiripesurse.ro.

În cazul în care folosiți în timpul orelor de liniște la bloc aparatură care face zgomot puternic sau instrumente muzicale de intensitate mare, atunci puteți fi sancționat cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei.

×