x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Anunț DSU: Spitalele publice sau private, precum și ambulatoriile de specialitate nu se închid

Anunț DSU: Spitalele publice sau private, precum și ambulatoriile de specialitate nu se închid

08 Apr 2020   •   11:41
Anunț DSU: Spitalele publice sau private, precum și ambulatoriile de specialitate nu se închid

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) anun că nu se închid spitalele publice și private, ambulatoriile de specialitate ale spitalelor cabinetele medicale de specialitate. Sunt suspendate doar activităţile medicale, consulturile sau tratamente care nu sunt obligatorii şi pot fi reprogramate.

"Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii", arată DSU pe Facebook.

Precizările au fost făcute ca urmare a solicitărilor pacienţilor şi cadrelor medicale referitoare la aplicarea art. 1 din Ordinul Comandantului Acţiunii, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 74.553/07.04.2020.

"Prevederile art. 1 se referă la asistenţa spitalicească acordată în unităţile publice sau private, precum şi la asistenţa medicală ambulatorie de specialitate acordată în structurilor ambulatorii definite la art. 135 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Interdicţiile prevăzute art. 1 nu sunt aplicabile în mod absolut şi automat, ci pe baza analizei medicului curant de specialitate, care să justifice: necesitatea internării pacienţilor, pentru asistenţa spitalicească acordată în spitalele publice şi private, sau necesitatea realizării consultaţiilor sau a tratamentelor în ambulatoriu, în unităţile publice sau private care acordă asistenţă medicală ambulatorie", scrie DSU. 

×
Subiecte în articol: spitale dsu ambulatorii