x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social CFR Călători suplimentează trenurile în perioada Sărbătorilor Pascale

CFR Călători suplimentează trenurile în perioada Sărbătorilor Pascale

25 Apr 2021   •   12:20
CFR Călători suplimentează trenurile în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada minivacanței de Paște și a Zilei Muncii, între 30 aprilie - 4 mai, CFR Călători va pune în circulație mai multe trenuri, introducând garnituri directe pe rutele Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov-Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

Vor fi suplimentate trenurile către cele mai solicitate destinații cu vagoane clasă, de dormit și cușetă pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță și confort. Trenul de Iași/Suceava spre Mangalia și retur va dispune și de vagoane cușetă.

În privința biletelor, CFR Călători roagă pasagerii să își planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile și să îşi procure din timp legitimaţii de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate anticipat: online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele de vânzare bilete din gări; direct de la casele de bilete din gări și distribuitorii autorizați.

CFR Călători atrage atenția persoanelor să nu urce în tren fără bilet de călătorie, dacă la ghișeu/casa de bilete li se comunică faptul că locurile au fost epuizate.

Vor fi și reduceri. Biletul dus-întors se poate cumpăra cu o reducere de 10%, ș la achiziționarea tichetului anticipat, discontul este de până la 10%. Elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 50% reducere la vagoane clasa a 2-a. 

Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sun rugați să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii.

×
Subiecte în articol: CFR calatori paste 1 mai trenuri