x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Concert cu ursuleţi: muzică şi fapte bune

Concert cu ursuleţi: muzică şi fapte bune

de L. Budin    |    04 Dec 2020   •   08:58
Concert cu ursuleţi: muzică şi fapte bune

Un concert de violoncel şi pian, organizat la Sibiu de final de an, se bucură de un public inedit: sute de ursuleţi din lut. Figurinele ţin loc de spectatori, fiindcă oraşul e în carantină – şi nimic nu e mai trist decât o manifestare culturală cu scaunele goale. Ursuleţii nu au doar rol simbolic: fac parte şi dintr-un proiect umanitar, menit să aducă alinare micuţilor care nu au strâns niciodată în braţe un Moş Martin de jucărie. 

 

Violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev, pianista Monica Florescu şi actorul Pali Vecsei şi-au propus să marcheze, printr-o reprezentaţie difuzată online, aniversarea a 250 de ani de la naşterea compozitorului Ludwig van Beethoven şi încheierea celei de-a cincea stagiuni camerale „Florescu-Fernandez & Friends”. Publicul, adică 250 de ursuleţi, reprezintă doar o mică parte din ceata de 4.000 de figurine, a artistului Andrei Pandea. 

 

Corul inocenţilor

 

„Știai că există și copii care nu au avut niciodată un ursuleț de pluș?”, stă scris pe web site-ul sculptorului Andrei Pandea, în prezentarea proiectului „Teddies Riot”. „Cum adică, ei se duc la culcare fără să-și îmbrățișeze cel mai bun prieten? (...) Am aflat că unii copii sunt în situații atât de triste, încât trebuie neapărat să fac ceva pentru ei”. 

Artistul a mai avut un proiect, în urmă cu nouă ani, când a modelat mii de figurine –„Corul inocenţilor”. Cohorta de miniaturi a fost expusă în locuri publice din București, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, pentru a-i sensibiliza pe trecători. S-au strâns 35.000 de euro, care au ajuns la asociaţii ce au grijă de micuţii cu probleme de sănătate. 

 

Adoptă un ursuleţ

 

Prin „Teddies Riot”, Pandea şi-a propus să-i ajute pe copiii care n-au rechizite pentru şcoală şi nici suficientă mâncare pe masă. Artistul a dat din nou formă lutului, alcătuind sute de ursuleţi, unii mai mici, alţii mai voinici – dar nu mai înalţi de 40 cm –, cu expresii, posturi şi culori diferite. 

Oricine poate ajuta: se duce pe web-site-ul artistului şi adoptă un ursuleţ, pentru o sumă modică. Figurina va fi expusă prin ţară şi va purta numele adoptatorului. 

 

 

O parte din ursuleţi poartă pancarte cu mesaje mobilizatoare sau pline de emoţie: „Şi nu uita că sunt 200.000 de copii care merg flămânzi la culcare! Aminteşte-ţi de asta, de fiecare dată când arunci mâncare!”. 

 

 

×