x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Concurs de mesaje antidrog

Concurs de mesaje antidrog

de Monica Cosac    |    31 Ian 2020   •   18:00
Concurs de mesaje antidrog

Pentru a descuraja consumul de droguri în rândul şcolarilor, Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, derulează, la nivel naţional, concursul „Mesajul meu antidrog”, adresat elevilor de gimnaziu şi liceu. „Proiectul are forma unui concurs naţional, în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare originală - culturală, artistică sau prin sport -, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri”, potrivit unui comunicat al ANA. Anul acesta, concursul, ajuns la ediţia a XVII-a, se va desfăşura pe următoarele secţiuni: film de scurtmetraj şi spot video; arte vizuale - grafică, pictură şi fotografie; free-style (sport, sculptură, quilling, materiale reciclate, vlog, aplicaţii pentru smartphone, muzică, eseu, poezie, naraţiune, lucru manual, acţiuni civice, acţiuni sanogene, acţiuni ecologice etc.).

Proiectul urmăreşte dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul copiilor aflaţi într-o formă de învăţământ, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri, potrivit ANA.

×