x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Copii cu boli specifice bătrânilor

Copii cu boli specifice bătrânilor

de Monica Cosac    |    14 Oct 2017   •   15:15
Copii cu boli specifice bătrânilor
Sursa foto: Victor Stroe

Deși sunt considerate afecțiuni ale bătrânilor, bolile reumatice afectează într-o măsură importantă populația activă, tineri și chiar copii. În România, există aproximativ 2.000 de copii cu artrită juvenilă, una din cele peste 200 de afecţiuni incluse în categoria bolilor reumatice

Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Artritelor (12 octombrie), Liga Română contra Reumatismului în parteneriat cu Societatea Română de Reumatologie și Societatea Română de Reumatologie Pediatrică atrag atenția asupra importanței diagnosticării precoce în cazul afecțiunilor reumatice.

În România sunt peste 600.000 de persoane (3% din populație) cu una dintre formele bolii, printre cele mai frecvente fiind poliartrita reumatoidă, spondiloartritele și artropatia psoriazică. Potrivit specialiştilor, frecvența acestor afecțiuni în rândul tinerilor și a populației active reprezintă un impact extrem de important la nivel socio-economic, bolile musculo-scheletice afectând capacitatea de muncă a persoanelor, uneori chiar definitiv. Aceste afecţiuni sunt responsabile pentru jumătate din absențele de la locul de muncă și de o rată de șomaj de trei ori mai mare decât în rândul populației generale.

Poliartrita reumatoidă, spre exemplu, debutează cel mai adesea la 40-45 de ani, dar există pacienți chiar și mai tineri. De asemenea, în ţara noastră există circa 2.000 de copii care suferă de artrită juvenilă, atenţionează specialiştii. Durerea de spate de tip inflamator debutează, cel mai adesea, înaintea vârstei de 40 de ani și se caracterizează printr-o durere progresivă. În cazul acestei afecţiuni, diagnosticul corect poate fi stabilit şi după câţiva ani, ceea ce duce la agravarea bolii, existând riscul unor leziuni ireversibile.

„Pentru un diagnostic în fazele cât mai timpurii ale bolii este nevoie de o cunoaștere cât mai bună a particularităților acestei boli și de un cumul de metode de investigații, de la analize de laborator, teste imagistice, ecografii osteoarticulare, radiologie sau RMN”, spune medicul Cătălin Codreanu, Președintele Ligii Române contra Reumatismului, subliniind că este nevoie de stabilirea unui diagnostic corect cât mai aproape de momentul de debut al bolii, pentru a nu fi afectată calitatea vieţii şi abilităţile fizice ale pacientului.

Potrivit Ligii Europene împotriva Reumatismului (EULAR), un sfert din întreaga populație a UE (adică peste 120 de milioane de persoane) suferă de boli reumatice.

Aproape fiecare familie din Uniunea Europeană este afectată într-o anumită măsură de o afecţiune reumatică, aceasta fiind cea mai frecventă formă de boală cronică la nivelul întregii Europe.

 

×