x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Crimă șocantă lângă Capitală! O mamă a fost ucisă cu 15 lovituri, de propriul fiu!

Crimă șocantă lângă Capitală! O mamă a fost ucisă cu 15 lovituri, de propriul fiu!

24 Aug 2017   •   10:28
Crimă șocantă lângă Capitală! O mamă a fost ucisă cu 15 lovituri, de propriul fiu!
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

O crimă zguduie o familie de lângă Capitală. Un tânăr de doar 30 de ani ar fi ajuns să-şi ucidă mama. Era întreţinut de părinţi şi avea toată atenţia lor, însă, anchetatorii cred că nu şi-a mai luat tratamentul pentru o tulburare psihică. Când a rămas singur cu mama acasă, a atacat-o. 

Vocile l-ar fi împins la crimă. Într-un moment de tulburare, după ce ar fi uitat să-şi ia tratamentul, tânărul şi-a atacat mama. Era singurul ei copil. În vila din Popeşti-Leordeni, tatăl - fost aviator - şi mama - proprietară a unui salon de frumuseţe - ar fi încercat să-i acorde toată atenţia. Dar el ar fi fost convins că femeie care i-a dat viaţă îl va ataca. Asta le-a spus anchetatorilor. 

"Un bolnav psihic aflat sub medicatie nu este un bolnav iresponsabil pentru faptele lui. El constientizeaza intr-un procent ceea ce face, dar nu poate sa-si stapaneasca toate pornirile. Nu realizeaza dimensiunile, nici ale faptelor, nici ale gesturilor de dupa faptă", explică Dan Antonescu, psiholog criminalist. 

Periodic ar fi avut crize nervoase. De fiecare dată, mamă era ţinta furiei sale, spun apropiaţii. 

"Era cea care probabil statea mai mult cu el, ii impunea fie sa-si administreze medicatia, fie anume alimentatie, fie un anume comportament si frustrarile adunate in momentele respective defulau in momentul crizelor", adaugă specialistul.

Ultima criză a fost una violentă. A atacat cu un cuţit. 

Femeia de 50 de ani a fost gasita fara viata chiar de sotul sau, pe treptele locuintei. In acel moment, barbatul a sunat la numarul de urgenta 112 si le-a spus anchetatorilor ca suspect pentru uciderea sotiei sale ar fi chiar fiul acestora.

Peste 15 lovituri i-au curmat viaţa femeii. În momentul în care şi-a dat seama de ce a făcut, tânărul a fugit. 

Tânărul a fost găsit în această dimineaţă, de echipele de căutare. A fost reţinut şi acuzat de omor calificat. O expertiză psihiatrică va stabili dacă a avut discernământ.

×
Subiecte în articol: crima