Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a primit, ieri, o donație din partea companiei Japan Tobacco International-România (JTI). Ffirma internațională a pus la dispoziția polițiștilor români de echipamente necesare pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat: drone, aparate foto subacvatice, endoscoape și alte instrumente necesare pentru acţiunile de combatere a contrabandei cu ţigări.
Contrabandiștii vor avea mai puține posibilități de acțiune, după ce autorităățile se vor dota cu echipamente de ultimă generație, iar primul pas s-a făcut deja, cu ocazia donației din partea companiei JTI. „Intenționăm să continuăm dotarea Poliției de Frontieră cu echipamente moderne, inclusiv prin parteneriate precum cel pe care-l avem cu JTI, pentru a putea răspunde metodelor mereu inovative ale contrabandiștilor de a introduce ilegal țigări de contrabandă în țara noastră și pentru a combate eficient acest fenomen infracțional”, a spus chestorul principal Liviu Bute, adjunctul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Gilda Lazăr, director în cadrul JTI, a menționat, în cadrul evenimentului, că deschiderea pentru sprijinirea Poliției de Frontieră este totală, din partea celor care aduc legal țigarete în țara noastră. „Pe lângă drone și alte aparate sofisticate, am donat peste 50 de câini specializați în depistarea țigărilor de contrabandă Poliției de Frontieră. De asemenea, avem nevoie și de soluții legislative, în acest sens. Donația de astăzi este făcută în baza unui protocol semnat în 2013. Sperăm să se reducă acest fenomen infracțional periculos pentru noi toți”, a precizat aceasta.