Începând din luna mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români, a anunţat ieri preşedintele Iohannis. El l-a primit, ieri la Palatul Cotroceni, pe omologul său elveţian, Alain Berset. Preşedintele Elveţiei a explicat că măsura vine cu întârziere faţă de data intrării României în UE, deoarece a fost nevoie de un vot popular în Elveţia şi aplicarea unor clauze de salvgardare, prevăzute în Protocolul II al Acordului UE - Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor.
Acest acord, extins la România şi Bulgaria la 1 iunie 2009 prin Protocolul II, accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii elveţiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani. Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii s-a încheiat la 31 mai 2016, dată de la care Elveţia a liberalizat circulaţia lucrătorilor români şi bulgari. Conform Protocolului, pentru ultima dată, la data de 1 iunie 2018, guvernul elveţian a putut activa o clauză de salvgardare.