x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social La startul crizei, vânzările „strategice” au explodat

La startul crizei, vânzările „strategice” au explodat

de Dan Straut    |    01 Apr 2020   •   18:00
La startul crizei, vânzările „strategice” au explodat

În prima parte a lunii trecute (mai exact, perioada 9-15 martie), vânzările de bunuri de larg consum au crescut în medie cu 76% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, dar la sortimentele „strategice” cum sunt alimentele de bază, hârtia igienică și dezinfectanți vânzările au crescut în proporții de 300% până la 750%, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă RetailZoom.

 

Perioada analizată este cea în care s-a anunțat și suspendarea cursurilor școlare, iar stocurile din unele magazine s-au epuizat pentru anumite produse, pe fondul unei cereri fără precedent.

Categoriile de alimentare care au contribuit cel mai mult la creșterea din sectorul alimentar au fost ingredientele de bază pentru pregătirea meselor, în principal carne și mezeluri, ulei, brânză, apă, fructe și legume, conserve și produse de băcănie. Pe lângă acestea, sunt consemnate categorii care au înregistrat creșteri de cel puțin 300%: conservele de carne (625%) alcoolul pur (418%) și drojdia (366%).

 

Șervețelul, vedeta pieței

 

Potrivit RetailZoom, hârtia igienică și săpunul au înregistrat vânzări uriașe, contribuind cel mai mult la creșterea efectivă a vânzărilor de produse dedicate îngrijirii personale. Iar „șervețelele umede au devenit produsul campion al creșterilor vânzărilor - de aproape 8 ori față de aceeași perioadă a anului trecut”, notează autorii analizei.

 Este de remarcat faptul că 29 dintre categoriile monitorizate au înregistrat creșteri de peste 100%. Coșul de cumpărături în această perioadă a fost compus preponderent dintr-un mix de categorii de stocare ce au contribuit cel mai mult la creșterea generală. Între toate tipurile de produse, cea mai mare creștere au înregistrat-o produsele de îngrijire personală, urmate de cele de curățenie sau de îngrijire a casei și de cele alimentare. „Pentru toate aceste grupe de produse creșterile sunt fără precedent față de nivelul obișnuit al unei săptămâni, rivalizând cu vânzările premergătoare Paștelui sau Crăciunului”, se mai arată în studiul citat. Doar produsele de înfrumusețare au înregistrat scăderi, în special cele pentru machiaj, ojă sau parfum.

Retail Zoom monitorizează vânzările din Carrefour, Cora, dm, Inmedio, Mega Image, Shop&Go, Metro, Penny, Profi, Xpress și din peste 3.000 de magazine din comerțul modern internațional. Au fost monitorizate vânzările a 183 de categorii alimentare, de îngrijire personală și a casei.

Prețurile nu au înregistrat o creștere la nivel general, ci doar la anumite categorii de produse, determinate în principal de vânzările accelerate ale unor articole.

 

 

 

 

×