x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Metoda creditul. Cum încearcă hoții să îți fure banii din cont: ”A spus că este de la Poliția Română”

Metoda creditul. Cum încearcă hoții să îți fure banii din cont: ”A spus că este de la Poliția Română”

de Redacția Jurnalul    |    24 Iul 2025   •   18:45
Metoda creditul. Cum încearcă hoții să îți fure banii din cont: ”A spus că este de la Poliția Română”
Sursa foto: Hepta

Un regizor a povestit cum au vrut hoții să-l păcălească. Au spus că sunt de la poliție și s-au prefăcut că iau legătura cu BNR.

”Am primit azi de dimineață un apel de la un așa numit domn Șoloiu Claudiu Ionuț, de pe nr de telefon +40745128898 care a spus că este de la Poliția Română și ca un anume Constantin Cristian Victor, căutat chiar de Interpol (verificați, verificați!, spunea) a luat un credit ING în numele meu, că urmează să se deschidă un dosar penal.

Îmi trimite pe wp o legitimație de la nr +40762517873 și inisită ca are nevoie să-mi pună căteva intrebări de genul dacă am dat datele personale cuiva, dacă cineva are acces de datele mele bancare, daca mi-am pierdut actele, dacă, dacă, dacă...

După ce răspund la toate cu „nu” și zic că o să merg la poliție, îmi zice că îmi va face transfer către un inspector de la BNR.

Zic „ok, hai să vedem până unde se merge”. Intră o melodie ca de centrală, apoi mă preia un alt domn, intitulat Eusebiu Danuț Ilie care încearcă să confirme cele spuse de primul, după care îmi spune că trebuie să facem un apel video și că mă sună în câteva minute departamentul tehnic al BNR („nu țineți linia ocupată! Dacă se piede legătura cu dumneavoastră mai mult de 5 minute se consideră că sunteți complice”, îmi zice).

Mă sună video pe wp de pe nr +40760772866 și îmi arată o legitimație. Mă întreabă ce conturi am și ce valoare am în ele ca să poată face ei un calcul și să se asigure că nu pierd niciun ban de pe urma fraudei comise de cel căutat de Interpol. Îi zic că nu mă am de gând să răspund la aceste întrebări, că merg la poliție, pare că se enervează, mai zice ceva după care închide” a scris Matei Stoian pe Facebook. 

 

×
Subiecte în articol: frauda escrocherie credit politie bnr