Conform planului, clădirea va avea demisol, parter, cinci etaje, un etaj tehnic și o suprafață totală de peste 20.000 de metri pătrați. În interior vor fi 20 de săli de operații și 375 de paturi, din care 260 de paturi pentru spitalizare continuă, 54 de paturi spitalizare de zi și 61 de paturi ATI.
Clădirea existentă a Spitalului Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei din Galați este în proces de reabilitare, modernizare și extindere și va fi folosită pentru diferite secții ale celei mai mari unități medicale din zona de sud-est.
Pentru construirea noului spital, Consiliul Județean Galați a lansat procedura în sistemul electronic de achiziții publice. Două asocieri de firme, care reunesc zeci de companii din România, Germania și Spania, au lansat oferte. Ofertele vor fi analizate timp de trei luni de experții CJ Galați, iar încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de semnarea contractului de finanțare
„Experții analizează ofertele primite, iar sursa de finanțare va fi stabilită. Într-un fel sau altul se va construi noul spital, județul și întreaga regiune au nevoie de această unitate medicală”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.
Procedura inițiată pe sistemul electronic de achiziții publice indică o evaluare a noului spital la peste 471 de milioane de lei. Prețul nu include echipamentele medicale.