x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Populația României va scădea DRAMATIC în următorii ani

Populația României va scădea DRAMATIC în următorii ani

03 Noi 2021   •   16:45
Populația României va scădea DRAMATIC în următorii ani

Populaţia României ar putea scădea până la 15 milioane de persoane în 2070, iar raportul dintre persoanele cu vârste de peste 65 de ani şi populaţia în vârstă de muncă (15–64 ani) se va dubla, ajungând de la 26,3 % în 2016 la 52,8%, spune consilierul de stat László Borbély.

El atrage atenţia şi asupra lipsei forţei de muncă, care se apropie din nou de nivelurile record de dinainte de pandemie, scrie ZF.

Rata populaţiei inactive era la 34% în al doilea trimestru din 2021, a doua cea mai mare din UE.

În opinia consilierului de stat printre soluţiile de reducere a acestei rate se numără sprijinirea familiilor şi eliminarea discriminărilor pe criterii de vârstă.

„Pentru ameliorarea problemei demografice trebuie să ne adresăm şi familiilor şi să găsim cele mai bune metode prin care să le sprijinim. Creşterea speranţei de viaţă este poate printre puţinele veşti bune legate de demografie. Trebuie, însă, să gândim în perspectivă şi să implementăm măsuri care să permită celor mai activi să muncească şi după vârsta pensionării şi să eliminăm discriminările pe criterii de vârstă”, a concluzionat László Borbély.

László Borbély este coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Mediafax

×
Subiecte în articol: populatie laszlo borbely