x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Programul magazinelor Cora de Crăciun și de Anul Nou

Programul magazinelor Cora de Crăciun și de Anul Nou

22 Dec 2016   •   13:45
Programul magazinelor Cora de Crăciun și de Anul Nou
Sursa foto: wikimedia

Hipermarketurile Cora au program normal sau prelungit pănă vineri şi va fi redus sâmbătă şi luni. În zilele de Crăciun şi de Revelion vor fi închise. 

Pe 24 decembrie, magazinele Cora din Ploieşti vor fi deschise până la orele 21, în Bucureşti închizându-le la orele 19 şi se vor deschide începând cu ora 7. 
 

Pe 25 decembrie, toate magazinele vor fi închise, iar pe 26, a doua zi de Crăciun, se vor deschide de la 10 dimineaţa şi se vor închide în intervalul 18:00 - 22:00. 

Va fi un program normal până pe 31, când hipermarketurile se vor deschide la 7 dimineaţa şi se vor închide la 18:00 (Bacău, Cluj, etc.), 19:00 (Bucureşti) sau 20:00 (Ploieşti).


Pe 1 ianuarie toate magazinele vor fi închise, iar pe 2 ianuarie vor avea acelaşi program ca în a doua zi de Crăciun, urmând ca de pe 3 ianuarie să reintre în programul normal.

Cora, retailerul belgian, funcţionează în Franţa, Belgia, România şi Luxemburg.

 

×