x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Proiect de lege pro-alăptare

Proiect de lege pro-alăptare

10 Noi 2017   •   19:50
Proiect de lege pro-alăptare
Sursa foto: AGrigorjeva/Getty Images/iStockphoto

Persoanele sau instituţiile care împiedică o femeie să alăpteze într-un spaţiu public sau refuză să ofere servicii unei mame care alăptează vor risca amenzi între 100 şi 2.000 de lei, conform unui proiect legislativ elaborat de mai mulţi deputaţi. În expunerea de motive, deputaţii menţionează cazuri în care femei care alăptau au fost date afară din hoteluri sau restaurante. Deşi alăptatul în public este legal, în România, discriminarea împotriva mamelor care îşi hrănesc astfel copiii nu este sancţionată. "Periodicitatea alăptării zilnice a unui copil mic, precum şi durata zilnică nu permit hrănirea exclusiv acasă, iar o astfel de abordare reprezintă un abuz şi o discriminare şi ar izola social şi profesional mama", se arată în text. Conform proiectului legislativ, evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care alăptează un copil mai mic de doi ani, interzicerea alăptării într-un spaţiu public sau refuzul de a-i oferi acesteia servicii vor constitui contravenţie. Chiar şi în spaţiile în care există camere speciale de alăptat, mamele care nu le folosesc nu vor putea fi alungate. Amenzile propuse pentru persoanele fizice sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei, iar pentru persoane juridice între 1.000 şi 2.000 de lei.

 

×
Subiecte în articol: lege pro-alăptare