x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Risc de blocare a aprovizionării farmaciilor cu medicamente

Risc de blocare a aprovizionării farmaciilor cu medicamente

de Monica Cosac    |    06 Ian 2021   •   10:26
Risc de blocare a aprovizionării farmaciilor cu medicamente

Colegiul Farmaciștilor din România (CFR) și Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) trag un semnal de alarmă cu privire la întârzieri în decontarea, de către Casele de asigurări de sănătate, a contravalorii medicamentelor eliberate pacienților prin farmaciile comunitare din întreaga țară. Reprezentanții farmaciștilor afirmă că s-ar putea ajunge la blocaje în aprovizionarea farmaciilor cu medicamente. 

Pentru farmacii, întârzierile la plata datoriilor către furnizori înseamnă atât aplicarea de penalități, cât și întreruperea livrărilor de medicamente, atrag atenția reprezentanții celor două organizații. 

„Depăşirea termenelor obligaţiilor de plată ale Caselor de Asigurări de Sănătate către farmacii are consecinţe asupra întregului lanţ de distribuţie a medicamentelor, ca urmare a faptului că respectivele sume sunt, la rândul lor, obligaţii de plată către furnizorii de medicamente, distribuitori şi producători. Mai mult decât atât, întârzierile la plata datoriilor către furnizori înseamnă pentru farmacii atât aplicarea de penalităţi, cât şi întreruperea livrărilor de medicamente”, se arată într-un comunicat transmis, ieri, de Colegiul Farmaciştilor din România.

Pacienții, direct afectați

Mai mult, această situaţie generată de Casele de Asigurări de Sănătate ar agrava şi mai mult problemele deja existente în accesul pacienţilor la medicamentele de care au nevoie. „În condiţiile în care această situaţie nu se va remedia în cel mai scurt timp, atragem atenţia asupra riscului major de blocare a aprovizionării unităţilor farmaceutice cu medicamente, chiar din primele luni ale anului 2021”, subliniază cele două organizații.

×