x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Schimbare majoră pentru șoferii vârstnici! Permisul auto va fi limitat

Schimbare majoră pentru șoferii vârstnici! Permisul auto va fi limitat

de Antena 3    |    27 Dec 2016   •   13:00
Schimbare majoră pentru șoferii vârstnici! Permisul auto va fi limitat
Sursa foto: Foto: pixabay.com

Șoferii care au împlinit vârsta de 70 de ani vor fi obligați să efectueze un control medical anual pentru a primi dreptul de a mai conduce o mașină pe drumurile publice.

 
 
În plus, permisul lor auto ar urma să aibă o valabilitate de 1 an și va fi prelungită anual. În prezent, permisul auto este valabil 10 ani, potrivit Antena 3, care citează Profit.ro.

Modificarea în acest sens a legislației rutiere a fost pregătită în Parlament în această lună, sub forma unui proiect de lege. Inițiatorul proiectului a fost reales parlamentar așa că el își va susține proiectul în continuare.

Limitarea valabilității este argumentată prin faptul că datele statistice indică numeroase accidente rutiere provocate de persoane care au atins vârsta de 70 de ani, din cauza înrăutățirii stării de sănătate și, deci, aceasta vine ca o garanție a siguranței atât pentru șoferul în vârstă, dar și pentru celelalte persoane din trafic.

×
Subiecte în articol: permis auto batrani soferi