x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Sibiu, capitală gastronomică europeană

Sibiu, capitală gastronomică europeană

de Dan Radu    |    24 Sep 2016   •   11:36
Sibiu, capitală gastronomică europeană
Sursa foto: MIHAI ANDRITOIU/Getty Images/iStockphoto

Un juriu internaţional selectaţi de Institutul Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Artă şi Turism va decide pe 29 septembrie dacă Sibiul poate primi statut de capitală gastronomică europeană. Această recunoaştere va facilita oportunitatea organizării de târguri şi seminarii gastronomice în regiune.

Decizia va fi anunţată la Muzeul Naţional Brukenthal, unde candidatura Sibiului va fi analizată de juriu, a anunţat consiliera preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ), Camelia Proca. "Niciun oraş din România nu a mai avut niciodată titlul. Titlul acesta s-a dat pentru prima oară în 2016 şi este deţinut în prezent de o regiune din Spania şi una din Portugalia", spune Camelia Proca. Dacă Sibiul va fi selectat, va primi acest statut în anul 2019. Dacă va deveni capitală regională gastronomică, Sibiul va putea fi promovat prin evenimente de cultură gastronomică, unde vor fi promovate producţia locală de hrană şi hrană bio şi tradiţiile culinare prin intermediul unor festivaluri, seminarii, congrese şi târguri. "Printre scopurile particulare ale acestui program se numără scoaterea în evidenţă a particularităţilor gastronomiei regiunii Sibiu, incluzând hrana, producţia de vin şi feluri de mâncare locale prin proiecte de marketing, menite să le promoveze. Alt scop este încurajarea creativităţii în acest domeniu culinar şi sprijinirea afacerilor locale", spune purtătorul de cuvânt al primăriei Sibiu, Mirela Gligore.

Sibiul candidează pentru statutul de capitală gastronomică a Europei alături de regiunea Egeea de Sud, din Grecia

×