x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Tulcea: Tineri dispăruţi, după s-au dus să se răcorească în Dunăre

Tulcea: Tineri dispăruţi, după s-au dus să se răcorească în Dunăre

26 Aug 2018   •   13:25
Tulcea: Tineri dispăruţi, după s-au dus să se răcorească în Dunăre

Doi tineri din Galaţi au fost daţi dispăruţi, sâmbătă, după ce au încercat să se scalde în Dunăre, în zona localităţii tulcene I.C. Brătianu, a anunţat duminică Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Tulcea

 

Zona I.C. Brătianu este cunoscută ca fiind locul preferat de gălăţeni pentru a se răcori vara în apele Dunării, iar dispariţia celor doi tineri, în vârstă de 16 ani, a fost sesizată la numărul unic de urgenţă încă de dimineaţa. 

"Persoanele dispărute au fost căutate în zona producerii evenimentului, fără a fi găsite. În continuare se efectuează cercetări de către poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea pentru găsirea persoanelor şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care acestea au dispărut", a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ, Amalia Ignatencu. 

Activităţile de căutare sunt desfăşurate cu sprijinul lucrătorilor Secţiei de Pompieri Măcin a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta. AGERPRES

×
Subiecte în articol: galaţi tineri scaldat dunăre tulcea