x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Avertizare ANM: Cod portocaliu de viscol la munte

Avertizare ANM: Cod portocaliu de viscol la munte

30 Noi 2017   •   10:15
Avertizare ANM: Cod portocaliu de viscol la munte
Sursa foto: Olga_Gavrilova/Getty Images/iStockphoto

Meteorologii au emis, joi dimineața, o atenționare Cod portocaliu de viscol pentru zonele de munte ale județelor Hunedoara și Caraș-Severin și două atenționări Cod galben de ceață pentru zonele joase ale județelor Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava și, respectiv, de intensificări ale vântului pentru județul Timiș.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până la ora 14:00, în județele Hunedoara și Caraș-Severin, în zonele de munte, se vor semnala la altitudini de peste 1.800 de metri intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși 90-100 kilometri/oră.

Ca fenomen asociat, ninsoarea va fi puternic viscolită, ceea ce va determina reducerea vizibilității.

De asemenea, până la ora 11:00, în zonele joase ale județelor Vrancea, Bacău, Neamț și Suceava, va fi ceață, care va determina scăderea vizibilității, local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.

"Fenomenul se va manifesta pe drumurile naționale și județene, inclusiv pe drumul european E 85", precizează ANM.

Tot până la ora 11:00, în județul Timiș, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși 55-60 kilometri/oră, și ploi locale.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, menționează ANM.

AGERPRES

Click pe foto pentru a vedea imagini LIVE din Poiana Brasov

Partia Lupului

×
Subiecte în articol: viscol