x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ceață densă și ghețuș în Dolj

Ceață densă și ghețuș în Dolj

de Redacția Jurnalul    |    21 Feb 2025   •   06:50
Ceață densă și ghețuș în Dolj
Sursa foto: Hepta

ANM anunță, vineri, ceață densă cu vizibilitate sub 50 m și risc de ghețuș în Dolj.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de ceață densă pentru județul Dolj, valabilă vineri, între orele 04:20 și 06:00.

Fenomenul va duce la vizibilitate redusă sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri. În funcție de condițiile locale, ceața poate favoriza formarea ghețușului și a chiciurii.

Localitățile vizate sunt: Calafat, Băilești, Dăbuleni, Poiana Mare, Moțăței, Segarcea, Sadova, Daneți, Călărași, Valea Stanciului, Ciupercenii Noi, Maglavit, Cetate, Ostroveni, Amărăștii de Jos, Celaru, Mârșani, Galicea Mare, Desa, Bistreț, Bârca, Unirea, Calopăr, Gighera, Rast, Bechet, Bratovoești, Cerăt, Castranova, Dioști, Afumați, Goicea, Drănic, Giurgița, Lipovu, Urzicuța, Gângiova, Piscu Vechi, Dobrești, Giubega, Apele Vii, Rojiște, Ghidici, Negoi, Seaca de Câmp, Dobrotești, Cioroiași, Perișor, Siliștea Crucii, Măceșu de Sus, Întorsura, Catane, Galiciuica, Măceșu de Jos, Cârna, Radovan și Izvoare.

Trafic în condiții de ceață, vineri dimineața, pe drumuri din trei județe

Traficul se desfășoară în condiții de ceață, vineri dimineața, pe drumuri din trei județe, avertizează centrul Infotrafic.

Vineri dimineața nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a producerii vreunui eveniment rutier sau din cauza condițiilor meteorologice.

Se circulă în condiții de ceață, care scade vizibilitatea în trafic sub 200 metri, pe alocuri și sub 50 de metri, izolat, pe mai multe drumuri din județele Dolj, Giurgiu, Olt și Teleorman. În funcție de condițiile locale, acest fenomen poate favoriza formarea ghețușului sau a chiciurei pe partea carosabilă.

La nivel național, traficul rutier se desfășoară preponderent pe un carosabil uscat, fără a fi semnalate precipitații, iar valorile de trafic sunt normale.

Pe principalele artere rutiere, adiacente Capitalei, respectiv autostrăzile A0, A1, A2 și A3, se circulă fluent, pe un carosabil uscat, fără probleme de vizibilitate, însă este ușor aglomerat la intrarea în București de pe autostrada A1, unde se circulă în coloană începând de la kilometrul 12. De asemenea, sunt semnalate valori de trafic ridicate pe DNCB (Centura Capitalei), în zona localităților Bragadiru, Domnești, Chiajna și Pantelimon, județul Ilfov.

(sursa: Mediafax)

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ceaţă ghețuș dolj