x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ceață și ploaie în toată țara. Porturile, închise din cauza vântului

Ceață și ploaie în toată țara. Porturile, închise din cauza vântului

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2022   •   08:20
Ceață și ploaie în toată țara. Porturile, închise din cauza vântului

Porturile din Midia, Constanța Nord și Constanța Sud au fost închise, miercuri dimineața, din cauza vântului, iar ceața și ploaia îngreunează traficul rutier pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi din România.

Este semnalată ceață, astfel că vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Iași și Suceava, potrivit Centrului Infotrafic.

Plouă și se circulă în condițiile unui carosabil umed, cu vizibilitatea bună, pe majoritatea drumurilor din județele Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Olt, Timiș, Vâlcea, Vrancea și în București.

Pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzilor A2 București-Constanța și A4 Ovidiu-Agigea este semnalată ploaie, carosabilul fiind umed, iar vizibilitatea bună.

Pe autostrăzile A1 București-Pitești și A3 București-Ploiești se circulă în condițiile unui carosabil parțial uscat, cu vizibilitate bună și fără evenimente rutiere în desfășurare.

Din cauza vântului puternic, au fost sistate manevrele în bara Sulina și în porturile Midia, Constanța Nord și Constanța Sud-Agigea.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe șoferi să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare. De asemenea, le recomandă șoferilor ca înainte de a porni în călătorie, să se intereseze cu privire la starea părții carosabile, să aibă autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă și să reducă viteza, folosind frâna de motor.

 

×
Subiecte în articol: ceata porturi inchise