x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD GALBEN de ceaţă în Capitală şi alte 19 judeţe. Ce zone sunt afectate

COD GALBEN de ceaţă în Capitală şi alte 19 judeţe. Ce zone sunt afectate

06 Ian 2014   •   07:59
COD GALBEN de ceaţă în Capitală şi alte 19 judeţe. Ce zone sunt afectate

Bucureştiul şi 19 judeţe din sudul, estul şi centrul ţării sunt, luni dimineaţă, sub avertizare cod galben de ceaţă, care reduce vizibilitatea local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Avertizarea nowcasting cod galben de ceaţă este valabilă până la ora 11.00 în judeţele Dolj, Mehedinţi, Olt, Gorj şi Vâlcea, inclusiv în municipiile Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Slatina şi Târgu Jiu.

Tot până la ora 11.00 sunt sub avertizare de ceaţă zonele joase din judeţul Harghita, inclusiv municipiul Miercurea-Ciuc, precum şi judeţele Botoşani, Galaţi, Neamţ, Bacău şi Vrancea.

De asemenea, avertizarea de ceaţă a fost emisă pentru jumătatea de sud a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, precum şi pentru judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, mai ales zona periferică. În judeţele avertizate cu cod galben, inclusiv pe drumurile naţionale şi europene aferente, ceaţa reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

×
Subiecte în articol: cod galben de ceata vremea bucuresti