x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de inundații în Caraș-Severin, galben pe râuri din 20 de județe

Cod portocaliu de inundații în Caraș-Severin, galben pe râuri din 20 de județe

de Redacția Jurnalul    |    20 Iul 2024   •   14:00
Cod portocaliu de inundații în Caraș-Severin, galben pe râuri din 20 de județe

Hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații în Caraș-Severin și un cod galben de inundații pentru râuri din 20 de județe.

Codul portocaliu este în vigoare de sâmbătă, ora 17.00, până duminică la ora 12.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz (judeţul Caraş-Severin).

Codul galben este activ începând de sâmbătă ora 12.00, până duminică ora 16.00. În acest interval sunt vizate râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someş, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bărzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte S.H. Gruia, Jiu, Olt, Argeş şi Ialomiţa.

Județele vizate sunt Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa.

Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş şi Harghita.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cod galben inundatii