x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD PORTOCALIU de CANICULĂ în mai multe judeţe din România. Temperaturile vor atinge 40 de grade Celsius

COD PORTOCALIU de CANICULĂ în mai multe judeţe din România. Temperaturile vor atinge 40 de grade Celsius

28 Iul 2013   •   13:38
COD PORTOCALIU de CANICULĂ în mai multe judeţe din România. Temperaturile vor atinge 40 de grade Celsius

Meteorologii au emis o atenţionare cod portocaliu de caniculă în mai multe judeţe din România, valabilă luni şi marţi.

Astfel, începând de mâine, 29 iulie, canicula se va intensifica în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 39...40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

De asemenea, luni se va menţine Cod galben de caniculă în sudul, vestul şi local în centrul ţării. În aceste regiuni temperaturile maxime vor înregistra valori de 36....38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic.



Marţi 30 iulie în judeţele Olt, Teleorman şi Giurgiu canicula se va intensifica, iar temperaturile maxime vor atinge 39...40 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi. Marţi, sub Cod galben de caniculă se vor afla sudul şi sud-estul ţării, unde temperaturile maxime vor înregistra valori de 36....38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Meteorologii notează, însă, că începând de marţi instabilitatea atmosferică se va accentua treptat. Îndeosebi seara şi noaptea vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie, averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi se va semnala grindină.


×