x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod portocaliu de ploi abundente în sudul și centrul Moldovei și în Muntenia

Cod portocaliu de ploi abundente în sudul și centrul Moldovei și în Muntenia

de Redacția Jurnalul    |    25 Mai 2025   •   10:42
Cod portocaliu de ploi abundente în sudul și centrul Moldovei și în Muntenia
Sursa foto: Hepta

Meteorologii au emis un Cod Portocaliu de precipitații importante pentru sudul și centrul Moldovei și majoritatea regiunii Muntenia, valabil din seara zilei de sâmbătă până marți dimineața.

Administrația Națională de Meteorologie avertizează asupra unui episod de vreme rea, cu ploi abundente și persistente, care vor afecta în mod deosebit cea mai mare parte a Munteniei, dar și centrul și sudul Moldovei. În aceste regiuni, este activ un Cod Portocaliu de precipitații, cu acumulări de 50–70 litri pe metru pătrat, iar în unele zone izolate se pot depăși 80 l/mp, ceea ce crește riscul de inundații locale, torenți și scurgeri importante pe versanți.

În paralel, restul Munteniei, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și sud-estul Transilvaniei se află sub Cod Galben, unde sunt prognozate acumulări de 30–50 l/mp până luni dimineață.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod portocaliu ninsoare vreme rea ploi