x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea INHGA: Debitul Dunării va fi staţionar pe parcursul săptămânii viitoare, la 2.250 mc/s

INHGA: Debitul Dunării va fi staţionar pe parcursul săptămânii viitoare, la 2.250 mc/s

11 Sep 2022   •   18:35
INHGA: Debitul Dunării va fi staţionar pe parcursul săptămânii viitoare, la 2.250 mc/s

Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar pe parcursul săptămânii viitoare la valoarea de 2.250 metri cubi pe secundă (mc/s), dar rămâne sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s), arată prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până în data de 17 septembrie 2022.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând primele zile ale intervalului, când vor fi în creştere pe sectorul Cernavodă - Tulcea şi ultimele zile ale intervalului, când vor fi relativ staţionare pe sectorul Gruia - Corabia.

Pentru luna septembrie, hidrologii au estimat debitul maxim al Dunării la 3.000 mc/s, iar cel minim la 1.900 mc/s, faţă de media lunii respective, de 3.800 mc/s.

Pe râurile din ţară, în perioada 11 - 17 septembrie, debitele medii zilnice vor fi în creştere în primele două zile ale intervalului de prognoză în jumătatea de nord a ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării.

"Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, cu formare de viituri rapide şi efecte de inundaţii locale, pe unele râuri din zona de deal şi munte din jumătatea de nord a ţării. Pe celelalte râuri debitele vor fi relativ staţionare", potrivit prognozei INHGA. .

În restul intervalului, debitele vor fi în scădere pe râurile din jumătatea de nord a ţării, exceptând cursurile inferioare ale râurilor mari din aceasta zonă, unde vor fi în creştere prin propagare, iar pe celelalte râuri vor fi în general staţionare, fiind posibile creşteri de niveluri şi debite către sfârşitul intervalului pe unele râuri din nordul ţării şi zonele montane, ca urmare a precipitaţiilor prevăzute şi propagării.

Pentru prima lună de toamnă calendaristică, prognoza INHGA pe 3 luni arată un regim hidrologic la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe cursul Jiului, pe Gilort şi pe Prahova şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Motru, Desnăţui, Târnave, Olt inferior, Putna, Trotuş, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Moldovei şi Sucevei, pe cursurile Siretului şi Prutului şi pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe Rm. Sărat, Bârlad şi pe afluenţii Prutului.

×