x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Val de căldură în februarie! Vom avea temperaturi de până la 17°C

Val de căldură în februarie! Vom avea temperaturi de până la 17°C

de Vali Deaconescu    |    15 Feb 2023   •   18:44
Val de căldură în februarie! Vom avea temperaturi de până la 17°C
Sursa foto: Hepta

Prognoza METEO. Șefa ANM Elena Mateescu anunță că în următoarea perioadă vom avea o vreme deosebit de caldă cu temperaturi de primăvară.

„Va fi o vreme deosebit de caldă după mijlocul acestei săptămâni. Vom avea valori de temperaturi în creștere și dacă mâine vom consemna maxime de 13-14°C, vineri și sâmbătă vom ajunge la 17°C în regiunile extracarpatice. În Capitală vom consemna o maximă care să se apropie de 14-15°C.

Este o vreme mult mai caldă față de normalul perioadei în care ne aflăm și vorbim de abateri termice pozitive mai mari de 10°C față de normalul perioadei din calendar. În același timp, există și posibilitatea să înregistrăm precipitații, pe arii relativ extinse, la sfârșitul săptămânii în Maramureș, Crișana, Transilvania și Moldova. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie, dar în cantități neînsemnate și cu caracter local“, a spus Elena Mateescu la Antena 3 CNN

Așadar, o vreme mult mai caldă pentru perioada în care ne aflăm și vorbim de abateri termice pozitive mai mari de 10 grade față de normalul termic al perioadei din calendar. În același timp, vorbim și de posibilitatea să înregistrăm precipitații pe arii relativ extinse la sfârșitul săptămânii în Maramureș, în Crișana, în Transilvania și Moldova.

Vorbim de precipitații care să fie predominant sub formă de ploaie, însă în cantități neînsemnate și cu caracter local.

„România a înregistrat cea mai caldă lună ianuarie din istoria măsurătorilor meteorologice, cu abatere termică pozitivă de 5,3°C față de normalul termic al unei luni ianuarie în România, considerată statistic cea mai rece lună a anului. A depășit luna ianuarie a anului 2007, care a avut o abatere de 5,2°C.

Este posibil ca iarna 2022-2023, având în vedere și că decembrie 2022 a fost a treia lună decembrie cea mai călduroasă din România, la finalul sezonului de iarnă să înregistrăm un nou record al anotimpului alb, posibil în top 5 cele mai călduroase ierni din istorie“, a conchis Elena Mateescu.

 

Val de aer cald peste România: Unde se vor înregistra 16 grade

×
Subiecte în articol: val de caldura prognoza meteo