x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea se menține răcoroasă, dar nu pentru mult timp. Prognoza pentru următoarele două săptămâni

Vremea se menține răcoroasă, dar nu pentru mult timp. Prognoza pentru următoarele două săptămâni

de Redacția Jurnalul    |    07 Aug 2023   •   13:01
Vremea se menține răcoroasă, dar nu pentru mult timp. Prognoza pentru următoarele două săptămâni
Sursa foto: Hepta

Temperaturi oscilante și ploi se anunță până în data de 10 august, cu maxime de 26 de grade în toată țara. Potrivit prognozei publicate luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie, pe următoarele două săptămâni, după 10 august mercurul din termometre urcă la 34 de grade și va ploua mai puțin.

Banat

Valorile termice diurne vor avea ușoare variații până în jurul datei de 10 august, se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei, iar media acestora va oscila între 23 și 26 de grade. După data de 10 august, valorile termice maxime vor fi în creștere și mai ales în a doua săptămână din interval vremea va deveni călduroasă, iar mediile se vor situa în jurul a 34 de grade. Mediile temperaturilor minime, până în jurul datei de 12 august, vor varia între 10 și 13 grade, apoi vor fi în creștere până la 17...18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată până spre finalul primei săptămâni. După data de 11 august, condițiile pentru manifestări de instabilitate vor fi reduse.

Crișana

Valorile termice diurne, până în jurul datei de 10 august, se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei, vor avea ușoare variații, iar media acestora va oscila între 22 și 26 de grade. După data de 10 august, valorile termice maxime vor fi în creștere treptată și mai ales în a doua jumătate a intervalului vremea va deveni călduroasă, cu medii ce vor atinge 33...34 de grade. Temperaturile nocturne, până în jurul datei de 12 august, vor avea variații între 10 și 13 grade, apoi vor fi în creștere până la 16...17 grade. Local vor mai fi averse până în data de 11 august. După această dată, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.

Transilvania

Valorile termice diurne se vor situa în general sub mediile multianuale mai ales în primele zile din interval. Până în jurul datei de 11 august, mediile temperaturilor maxime vor oscila între 21 și 24 de grade. După data de 11 august, vremea se va încălzi și va deveni local călduroasă, iar mediile maximelor vor ajunge să se situeze în jurul a 31 de grade. În prima săptămână din interval, media valorilor nocturne va avea ușoare variații în jurul a 10 grade. Ulterior, temperaturile nocturne vor fi în creștere, iar media acestora va ajunge la 13...14 grade. Local vor mai fi averse până în data de 11 august. Mai ales în a doua săptămână, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.

Maramureș

În primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa în general sub cele normale pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de 21...24 de grade și ale minimelor de 10...12 grade. Începând de la sfârșitul primei săptămâni, vremea se va încălzi, astfel că media regională a valorilor diurne va ajunge la 31...32 de grade, iar a celor nocturne la 15...16 grade. Până la finalul primei săptămâni, local vor mai fi averse, dar în a doua săptămână, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.

Moldova

În primele două zile ale intervalului valorile termice vor fi în scădere, iar mediile maximelor vor fi de 22...26 de grade și ale minimelor de 12...14 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire și va deveni local călduroasă mai ales în a doua săptămână din interval când mediile regionale ale valorilor diurne vor fi de 31...32 de grade și ale celor nocturne de 16...17 grade. Local vor mai fi averse până în data de 11 august. După această dată, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.

Dobrogea

În primele două zile din interval, valorile termice vor fi în scădere și se vor situa sub mediile multianuale. Media maximelor va ajunge la 25 de grade și a minimelor la 15...16 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, media regională a valorilor diurne va ajunge la 32...33 de grade, iar a celor nocturne la 19...20 de grade. La începutul primei săptămâni vor mai fi posibile averse slabe și descărcări electrice. Apoi, mai ales în a doua jumătate a intervalului, probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Muntenia

În primele două zile, valorile termice vor fi în scădere și vor ajunge să se situeze sub mediile multianuale. Media regională a maximelor va coborî spre 24 de grade și a minimelor la 13 grade. În restul intervalului, vremea se va încălzi treptat, va deveni călduroasă, izolat caniculară mai ales în a doua săptămână când media valorilor diurne va ajunge la 34...35 de grade, iar a celor nocturne la 17...18 grade. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată doar în primele trei zile din interval.

Oltenia

În primele două zile ale intervalului valorile termice vor fi în scădere, iar mediile maximelor vor fi de 25...27 de grade și ale minimelor de 12...14 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire și va deveni călduroasă, izolat caniculară mai ales în a doua săptămână din interval când mediile regionale ale valorilor diurne vor fi de 34 de grade și ale celor nocturne de 17...18 grade.
În cea mai mare parte a intervalului probabilitatea de ploaie va fi redusă. Doar în primele trei zile din interval vor fi averse și posibil descărcări electrice.

La munte

Vremea se va încălzi treptat, mai ales în a doua săptămână din interval. Media maximelor va crește de la 12 grade spre 22 de grade, iar a minimelor de la 6 grade la 13 grade. Local vor mai fi averse până în data de 11 august. După această dată, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: prognoza meteo