x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Se strică vremea: Meteorologii anunţă temperaturi scăzute şi precipitaţii

Se strică vremea: Meteorologii anunţă temperaturi scăzute şi precipitaţii

19 Feb 2020   •   13:59
Se strică vremea: Meteorologii anunţă temperaturi scăzute şi precipitaţii
Sursa foto: Victor Stroe

După câteva săptămâni de primăvară, cu temperaturi de aproape 20 de grade, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă precipitaţii mixte la munte, răcire în nordul şi vestul ţării şi lapoviţă în Crişana şi Maramureş. De miercuri, temperaturile vor începe să scadă şi în sud-estul ţării, scrie https://a1.ro/

Potrivit ANM, miercuri, valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă în jumătatea de sud-est a ţării, cu toate acestea, la nivelul întregii ţări, va fi în continuare o vreme mai caldă decât normal.

Ploi în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea

În timpul zilei, cerul va avea înnorări în regiunile sudice, unde va ploua slab, dar şi la munte unde se vor semnala pe spaţii mici precipitaţii mixte. Noaptea nebulozitatea va cuprinde majoritatea zonelor, ploile vor fi frecvente şi moderate cantitativ în Banat şi în Oltenia, în timp ce în Muntenia şi Dobrogea pe arii restrânse va ploua slab; în Crişana şi Maramureş vor fi ploi şi lapoviţă, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi posibile izolat.

Vremea la munte

La munte vor predomina ninsorile, local mai consistente, în special în vestul Carpaţilor Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 12 grade, iar cele minime în general între -4 şi 4 grade.

Vremea la București

La Bucureşti, miercuri, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 9...10 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.

Joi, valorile termice vor continua să scadă uşor în cea mai mare a ţării, astfel că cele maxime se vor încadra între 4 şi 10 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade. În special pe parcursul zilei, vor fi înnorări şi precipitaţii în majoritatea zonelor, ploi pe arii extinse, moderate cantitativ în sud-sud-vest, precipitaţii predominant sub formă de ploaie în nord-vest şi în centru şi ninsori la munte.

Vremea în țară

În restul teritoriului precipitaţiile vor fi posibile doar pe spaţii mici. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi temporar şi în celelalte zone, cu precădere în sud-vest.

Vremea joi, 20 februarie, și vineri, 21 februarie

Şi la Bucureşti, joi, vremea va continua să se răcească uşor. Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 7-8 grade, iar cea minimă de 2-3 grade.

În ţară, vineri, cerul va fi temporar noros şi local se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare la munte, mixte în nord şi în centru şi predominant sub formă de ploaie în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales la altitudini mari.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 11 grade, iar cele minime între -5 şi 3 grade.

În Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1-1 grad.

 

×
Subiecte în articol: vremea