x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea în acest weekend

Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea în acest weekend

28 Noi 2019   •   16:17
Surprize de la meteorologi: Cum va fi vremea în acest weekend

vineri, 29 noiembrie 2019. 

Valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât mediile multianuale. În regiunile intracarpatice cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ploua. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar ploile pe suprafeţe mai mici. La munte, noaptea, precipitaţiile vor fi mixte în masivele nordice şi la peste 1800 m în Carpaţii Meridionali.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã, îndeosebi pe creste, unde la rafalã se vor atinge viteze în jurul a 70 km/h, iar în prima parte a intervalului pe suprafeţe mai mici şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 8 grade. Izolat va fi ceaţã.

sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Vremea se va rãci faţã de ziua precedentã devenind normalã pentru aceastã perioadã în jumãtatea de nord a ţãrii, unde vor fi înnorãri şi local precipitaţii slabe sub formã de ploaie, iar pe suprafeţe mai mici, noaptea, lapoviţã sau ninsoare. La munte treptat vor predomina ninsorile, dar vor fi trecãtoare şi slabe cantitativ. În sudul şi sud-estul teritoriului valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât mediile climatologice, cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor fi mai ales ploi.

Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificãri pe crestele montane, dar pe suprafeţe mai mici şi la cote mai reduse şi în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în regiunile nordice şi 14 grade în Dobrogea şi Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 4 grade. Izolat se va semnala ceaţã.

duminică, 1 decembrie 2019 

Procesul de rãcire a vremii va continua şi se va resimţi în toate regiunile, astfel cã valorile de temperaturã se vor situa în general în jurul celor climatologic specifice pentru începutul lunii decembrie, iar local, îndeosebi în nord şi centru, sub mediile caracteristice datei. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorãri în primele ore ale intervalului în sudul teritoriului şi local în centru, iar în Muntenia pe spaţii mici se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. În timpul nopţii, cerul se va înnora în vest, centru şi nord şi pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe - mixte în Banat şi în Crişana şi predominant ninsori în Maramureş.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã, în special în a doua parte a intervalului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 9 grade, iar cele minime de luni dimineaţa între -7 şi 2 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat se va semnala ceaţã.

www.antena3.ro

×
Subiecte în articol: vremea