Vremea va continua să se încălzească în următoarele zile, iar principalele precipitații care vor cădea vor fi predominant sub formă de ploaie. Sâmbătă, temperaturile cresc, iar vremea se va încălzi uşor în toate regiunile, înclusiv în zonele montane. Duminică temperaturile vor fi mai scăzute decât ziua anterioară. Temporar, mai ales ziua, vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare în toate zonele montane.
SÂMBĂTĂ
Vremea va fi în continuare mai caldã decât în mod obişnuit la aceastã datã. Cerul va fi variabil în sudul şi estul ţãrii şi mai mult noros în rest. În vestul, nordul şi parţial centrul ţãrii, temporar vor cãdea precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie. În zona de munte vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în Câmpia de Vest şi în regiunile estice, cu precãdere pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade, mai ridicate în sudul Banatului, iar minimele între -3 şi 7 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. În zonele joase din regiunile extracarpatice, dimineaţa şi noaptea se va produce ceaţã, asociatã izolat cu burniţã. Presiunea atmosferica va fi în scãdere.
DUMINICĂ
Vor fi înnorãri temporare şi pe arii extinse vor cãdea precipitaţii, sub formã de ninsoare la munte şi în regiunile nordice, mixte în vestul şi centrul ţãrii şi predominant sub formã de ploaie în sud şi sud-est. Izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15 l/mp, cu probabilitate mai mare în nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, mai ridicate în sud-est, iar cele minime între -5 şi 2 grade, mai mari în Dobrogea. Presiunea atmosferica va fi în creştere.
LUNI
Vremea se va rãci faţã de intervalul precedent. Cerul va avea înnorãri temporare în vestul, nordul şi centrul ţãrii, unde local va ninge în general slab, mai ales în cursul nopţii. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu ceaţã şi posibil chiciurã, izolat în zonele joase. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime, în general, între -9 şi 0 grade.