Cod galben de ceaţă densă şi vizibilitate redusă în 10 de judeţe până la ora 14.00, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Ceața va fi prezentă în judeţele Olt, Dolj, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Neamţ, Constanţa şi Tulcea.
Vizibilitatea va fi redusă sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.
UPDATE 1 Ceață densă pe Autostrada A2 București - Constanța, vizibilitatea fiind scăzută sub 100 de metri. Poliția recomandă prudență maximă șoferilor și evitarea depășirilor.
Vizibilitatea în trafic va fi sub 100 de metri pe autostrada A2 București - Constanța, pe tronsonul kilometric 143 – 212, între localitățile Fetești, jud. Ialomița, și municipiul Constanța.
Se circulă îngreunat din cauza ceții și pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A4 Ovidiu-Agigea.
Poliția rutieră recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.
Cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea, întrucât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.
Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.
ȘTIRE INIȚIALĂ Cod galben de ceaţă şi vizibilitate redusă în 16 de judeţe, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că vizibilitatea în trafic este sub 200 metri și, izolat, sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Galați, Vrancea, Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomița, Argeș, Prahova, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman și Dâmbovița.
Șoferii care se deplasează în aceste zone sunt sfătuiți să sporească atenția la volan, să reducă viteză, să evite manevrele riscante în trafic, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și să mărească distanța de siguranță între vehicule.