x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Val de căldură în România. Au fost emise avertizări cod galben și portocaliu valabile până vineri

Val de căldură în România. Au fost emise avertizări cod galben și portocaliu valabile până vineri

de Redacția Jurnalul    |    20 Iun 2024   •   10:21
Val de căldură în România. Au fost emise avertizări cod galben și portocaliu valabile până vineri

Administrația Națională de Meteorlogie a emis mai multe avertizări de tipul cod galben și portocaliu. Este vorba despre avertizări de caniculă valabile joi și vineri în mare parte din țară.

Joi vor fi „val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat”, anunță ANM. Prima avertizare, de tipul cod galben, este valabilă joi. Valul de căldură va persista în Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și pe arii restrânse va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Potrivit avertizării de tipul cod portocaliu „valul de căldură va continua să se intensifice, astfel încât în Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei și în sudul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată”. Maximele se vor situa între 33 și 38 de grade, iar izolat se vor înregistra în jurul a 39 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

Cod galben care presupune „val de căldură și disconfort termic ridicat” va fi și vineri.

„Valul de căldură se va menține în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local se va apropia și va atinge pragul critic de 80 de unități”, anunță ANM.

Avertizarea cod portocaliu anunță că „valul de căldură va persista, astfel încât în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum și în sudul Transilvaniei și al Crișanei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată”. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură- umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade, a precizat ANM.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: val caldura romania