x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea VREME călduroasă în weekend: PROGNOZA METEO în Capitală, la munte şi la mare

VREME călduroasă în weekend: PROGNOZA METEO în Capitală, la munte şi la mare

19 Iul 2013   •   14:47
VREME călduroasă în weekend: PROGNOZA METEO în Capitală, la munte şi la mare

Sâmbătă, vremea va fi călduroasă în vestul, sudul ţării, precum şi în sud-vestul Transilvaniei, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate şi mai ales în a doua parte a zilei şi noaptea se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în regiunile nordice, estice şi la munte, local în centru şi pe arii mai restrânse în sud. Izolat cantităţile de apă pot depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în nordul Moldovei şi 34 de grade, izolat, în Oltenia şi în Muntenia. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade.

BUCUREŞTI

Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, dar se va înnora în cursul nopţii când vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 17...19 grade.

MUNTE

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii, local în zona Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în Carpaţii Meridionali vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi posibile căderi de grindină. Temperatura aerului, nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua anterioară.

MARE

Vremea va fi caldă, în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la sfârşitul intervalului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 30 de grade, iar cele minime între 21...22 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade.

DUMINICĂ

Vremea se va răci la nivelul întregii ţări. În Oltenia, Muntenia şi la munte temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în Dobrogea, Moldova şi Transilvania, unde doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor avea valori de la 20 de grade în nordul Moldovei până la 31 de grade în sud-vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între 8 şi 18 grade.

MUNTE

Vremea se va răci, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat. Temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse, fenomene electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

MARE


Vremea va fi uşor instabilă şi se va răcori faţă de ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros şi trecător, în timpul zilei, vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Vântul slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade, iar cele minime între 18...19 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade.

×