x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea devine instabilă în toată ţara. Vezi PROGNOZA METEO pentru următoarele zile

Vremea devine instabilă în toată ţara. Vezi PROGNOZA METEO pentru următoarele zile

03 Iul 2013   •   15:58
Vremea devine instabilă în toată ţara. Vezi PROGNOZA METEO pentru următoarele zile

Meteorologii anunţă pentru următoarele zile vreme instabilă. Joi, la munte și în jumătatea de est a țării, vor fi înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse. După-amiaza și noaptea se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului de scurtă durată.

Cantitățile de apă vor depăși izolat 35 de litri pe metru pătrat și vor fi condiții de grindină. Cerul va fi variabil în restul teritoriului, iar ploile vor fi izolate. Temperaturile maxime vor fi de 22-32 grade, iar cele minime de 11-19 grade, ușor mai ridicate în deltă și pe litoral.

București - vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, iar noaptea vor cădea averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 28-29 grade, iar cea minimă de 16-18 grade.

VINERI - vremea va fi în general instabilă. În ţară, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în zonele de deal și de munte, în regiunile sud-vestice, nord-estice și local în rest.

Cantitățile de apă vor depăși izolat 35 litri pe metru pătrat și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 grade, iar cele minime între 12 și 21 grade.

București:
Se vor semnala averse pe întreg parcursul zilei. Temperatura maximă va fi de 29 grade, iar cea minimă de 19 grade.

×