x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea până la sfârșitul lunii mai. Va ploua mult!

Vremea până la sfârșitul lunii mai. Va ploua mult!

de Redacția Jurnalul    |    28 Apr 2023   •   08:40
Vremea până la sfârșitul lunii mai. Va ploua mult!
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat vineri prognoza pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, după prima săptămână, vor fi temperaturi normale de primăvară, dar va ploua mult.

Săptămâna 1 - 8 mai

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nordice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice

Săptămâna 8 - 15 mai

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în cele nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 15 - 22 mai

Temperaturile medii se vor încadra în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 22 - 29 mai

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vremea mai ploaie